Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Senatorii și deputații și-au aprobat bugetele

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit, marţi, ca bugetul Camerei pe 2013 să fie de 198 de milioane de lei, a declarat preşedintele acestui for legislativ, Valeriu Zgonea. Senatorii şi-au aprobat propriul buget, în sumă de 85.140.000 de lei, egal cu cel de care a dispus în anul 2012.

 

 

El a arătat că decizia a fost luată cu doar o abţinere, care a aparţinut lui Ioan Oltean (PDL), relateaza Mediafax.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat astfel memorandumul intern privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2013, urmând ca acesta să fie supus votului plenului acestui for legislativ.

Conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, bugetul propus pentru acest an pentru Camera Deputaţilor este de 211.644.000 de lei, cu peste 1,5 milioane mai mult faţă de bugetul pe anul 2012, în timp ce la Senat suma propusă este de 85.590.000 de lei, faţă de 84.313.000 de lei cât s-a cheltuit în total în anul precedent.

 

Camera a avut în 2012 un buget iniţial de 209.791.000 de lei, execuţia preliminată pentru anul precedent fiind de 193.017.000 lei.

Bugetul propus Camerei pentru anul 2013 este de 211.644.000 de lei, reprezentând o creştere de 14,29%.

Senatorii şi-au aprobat, marţi, propriul buget, în sumă de 85.140.000 de lei, egal cu cel de care a dispus în anul 2012 şi cu circa 22.000.000 de lei mai mic faţă de bugetul pe care aceştia şi-l votasereră cu câteva luni în urmă.

Noul proiectul de hotărâre a întrunit 139 de voturi “pentru” şi şapte abţineri.

Înainte de vot, chestorul Senatului Ioan Chelaru i-a informat pe senatori că bugetul aprobat de Senat în data de 29 octombrie, de 107.388 mii lei a fost transmis Ministerului de Finanţe, care a transmis succesiv acestei Camere mai multe limite de cheltuieli pentru acest buget.

Acesta a arătat că bugetul de 85.140 mii lei, propus de minister este insuficient pentru principalele titluri de cheltuieli.

“La titlul «Cheltuieli de personal», fondurile alocate acoperă cheltuieli cu indemnizaţiile senatorilor, salariile personalului din aparatul Senatului, sumele forfetare şi diurnele de deplasare ale senatorilor pentru zece luni şi jumătate, şi acesta în condiţiile neacordării în avans a indemnizaţiilor senatorilor pentru luna decembrie 2013 şi ianuarie 2014”, a subliniat senatorul PSD.

Social-democratul a mai spus că, la capitolul “Bunuri şi servicii”, fondurile alocate nu pot acoperi necesarul pentru cheltuielile cu cazarea şi transportul senatorilor, chiar în condiţiile aplicării modificărilor aprobate astăzi (marţi – n.r) la Statutul senatorilor şi deputaţilor.

El a spus, de asemenea, că Senatul nu va putea suporta din fondurile alocate nici achiziţia a 39 de autoturisme care sunt necesare pentru dotarea birourilor parlamentare nou înfiinţate în urma alegerilor.

În hotărârea adoptată de senatori se arată că veniturile realizate de Senat vor fi reţinute integral de către acesta, prin acoperirea unor cheltuieli curente şi de capital aferente activităţilor finanţate din venituri proprii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns