Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Acordul cu FMI va fi prelungit cu 3-4 luni

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Guvernul a solicitat FMI ca evaluarea acordului stand-by să fie discutată de Consiliul Director al instituţiei în luna mai, pentru a avea timp să îndeplinească o serie de precondiţii care privesc angajamente întârziate şi evoluţia bugetară, iar o nouă misiune ar urma să vină la Bucureşti în iulie.

Potrivit unor surse oficiale, înţelegerea parafată în primăvara anului 2011, şi care urma să fie încheiată în aprilie 2013, când era programat ultima şedinţă de evaluare în board-ul FMI, se va finaliza, cel mai probabil în iulie.

“În iulie va veni o nouă misiune, care va analiza stadiul întregului acord şi se va negocia şi noua înţelegere”, au spus sursele citate.

Practic, acodul va fi prelungit cu trei-patru luni, din cauza angajamentelor restante, scrie Mediafax.

 

Sursele citate nu exclud ca noul acord să fie practic aprobat de Consilul Director al FMI în luna septembrie, ceea ce ar însemna şi închiderea formală a înţelegerii începute în 2011. La fel ca în urmă cu doi ani, autorităţile române nu doresc nicio pauză între cele două acorduri.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu crede că România va putea încheia rapid un nou acord de tip preventiv cu FMI, având în vedere stadiul acordului actual, care practic a stagnat din luna mai a anului trecut.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns