Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu: România a obţinut cea mai mare creştere procentuală a bugetului UE 2014-2020

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Presedintele Traian Basescu
Presedintele Traian Basescu

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, la Bruxelles, că România a obţinut o creştere de 18% a bugetului pentru 2014-2020 faţă de perioada precedentă, fiind una dintre puţinele ţări cu creştere bugetară, el precizând că între facilităţi este şi TVA eligibilă. Preşedintele a precizat sumele pe care le primeşte România din bugetul UE în 2014-2020 pe programe, el menţionând că în total este vorba despre un buget de 39,887 miliarde de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, referindu-se la summit-ul UE, că “a fost greu”, dar i-a plăcut şi că el crede că şi-a făcut datoria, împreună cu toată echipa care l-a însoţit.

 

“Eu mulţumesc nu numai echipei care m-a însoţit, ci şi partenerilor din Consiliul European. Vă pot spune că a fost greu, dar mi-a plăcut. Eu, personal, sunt mulţumit. Faţă de ce se putea, sunt mulţumit. Cred că şi eu şi cei care m-au însoţit ne-am făcut datoria, dar fiecare la locul lui: eu politic, ei tehnic, dar ne-am făcut-o”, a spus preşedintele Băsescu.

Bugetul UE pentru 2007-2013 a fost de 994 de miliarde de euro. Bugetul pentru 2014-2020 este de 960 de miliarde. Este prima dată în istoria UE când bugetul scade. În aceste condiţii, faptul că România reuşeşte o creştere cu 18% a bugetului a locat direct este un lucru bun şi este cel mai mare procentaj de creştere din toate cele 27 de state, a spus Basescu. “Eu cred că România a obţinut maxim din ce putea obţine”, a precizat seful satului.

România a obţinut cea mai mare creştere procentuală a bugetului, fiind una din puţinele ţări care au creştere bugetară. Creşterea este de 18%. S-au obţinut pentru diverse sistemele de plăţi o serie de facilităţi de interes pentru România. Una dintre cele mai importante facilităţi este că TVA-ul este eligibil, deci cu cât vom avea un TVA mai mare, cu atât va aduce din bani europeni în bugetul de stat. Deductibilitatea TVA-ului aduce în bugetul de stat circa 2 miliarde de euro, a declarat presedintele, citat de Mediafax.

Preşedintele  a afirmat că România va primi, în exerciţiul bugetar 2014-2020, suma de 125 de milioane de euro pentru programul de combatere a şomajului şi 420 de milioane de euro pentru programul de combatere a sărăciei în mediul rural.

“Din fericire, România are o rată mică a şomajului. (…) Şomajul în UE a crescut anul trecut la peste 10%. S-a constatat că cei mai afectaţi de şomaj sunt tinerii. România, din fericire, are un şomaj în scădere, de aceea şi alocarea noastră este de numai 125 de milioane de euro pentru măsuri de diminuare a şomajului în rândul tinerilor. Cred că este o sumă cu care putem face faţă”, a declarat Băsescu, la finalul Consiliului European, cu privire la suma alocată României pentru programul de combatere a şomajului în exerciţiul financiar 2014-2020.

Potrivit preşedintelui, România mai primeşte 60 de milioane de euro, în fiecare an, pentru următorii şapte ani, adică 420 de milioane de euro în exerciţiul bugetar 2014-2020, pentru populaţia dezavantajată din mediul rural, în cadrul programului european de combatere a sărăciei în mediul rural.

“Am obţinut flexibilitatea la PAC, adică posibilitatea să facem transfer între pilonul I – dezvoltare rurală şi pilonul II – plăţi directe, până la 25% din cuantumul alocării pe exerciţiul bugetar. Este un procent foarte mare şi va fi o responsabilitate deosebită a Guvernului, dacă optează pentru transferuri între cei doi piloni. Va fi o decizie politică a Guvernului cum va gestiona din 2014 PAC şi sumele alocate celor doi piloni ai PAC”, a afirmat Băsescu, într-o conferinţă de presă la finalul Consiliului European.

El a menţionat că bugetul alocat pentru următorul exerciţiu bugetar în cadrul PAC este de 17,5 miliarde de euro, scrie Agerpes.

Băsescu a explicat că această alocare reprezintă o creştere de 3,7 miliarde de euro.

În interiorul bugetului PAC, la pilonul plăţi directe, pentru perioada 2014 – 2020, România are alocate peste 10 miliarde de euro, iar la pilonul dezvoltare regională are 7,1 miliarde de euro, însemnând în acest ultim caz o diminuare, faţă de exerciţiul bugetar 2007 – 2013, de un miliard de euro.

“De aceea a fost pentru noi foarte important să obţinem dreptul de a mişca 25% din cele două bugete de la unul către celălalt”, a completat Băsescu, adăugând că, în fond, va fi vorba despre o decizie politică.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns