Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ludovic Orban: Din păcate, în România astăzi volanul este pe stânga

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Deputatul Ludovic Orban a declarat sâmbătă, la Congresul PNL de la Palatul Parlamentului, că nu poate trece cu vederea faptul că premierul Victor Ponta a semnat un pact de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu, chiar dacă acesta a fost semnat pentru imaginea ţării, şi nici scăderea competenţelor miniştrilor liberali din actualul guvern.


“Nu pot să trec aşa, în uitare, o acţiune politică ce m-a făcut să rămân cu gura căscată. În care m-am trezit cu premierul României, susţinut de PNL, semnând un pact de coabitare cu Traian Băsescu, pe care Traian Băsescu l-a dus la Bruxelles. Conduc maşina şi trăiesc în România. Dar mie îmi place sistemul englezesc, în care volanul este pe dreapta. Din păcate, în România astăzi volanul este pe stânga. Să nu vă supăraţi pe mine dacă nu mă simt în siguranţă atunci când la volan nu se găseşte pilotul, ci se găseşte un copilot, care s-ar putea să ştie să se uite pe hărţi, dar să nu ştie să ţină volanul în mână şi frica mea nu este că o să mă răstorn împreună cu el, frica mea este să nu cumva să mă ducă la raliul la Dakar şi să mă lase în mijlocul deşertului, abandonat”, a afirmat liberalul.

El a adăugat însă că întotdeauna şi-a respectat angajamentele şi că nu o să ceară ca PNL să rupă alianţa cu PSD.

“Sunt un om care totdeauna m-am ţinut de cuvânt, mi-am respectat contractele şi ştiu ce înseamnă să îţi dai o semnătură. Niciodată nu o să cer să nu ne respectăm angajamentele în alianţa cu PSD”, a spus Orban.

Potrivit deputatului, electoratul PNL are alte aşteptări, alte interese şi alte obiective faţă de cel al PSD iar mai devreme sau mai târziu nu pot fi mulţumite cele două electorate. “Este foarte greu să se concilieze într-un program de guvernare aceste două aşteptări, pentru că mai devreme sau mai târziu nu poţi să îi mulţumeşti pe toţi – modul în care arată bugetul, conjunctura internaţională, cum este structurat guvernul”, a apreciat Orban.

În opinia sa, într-un fel arăta Guvernul înainte de alegerile parlamentare, în alt fel arată astăzi, având în vedere competenţele miniştrilor liberali, care el crede că s-au diminuat.

“Dacă te uiţi la competenţele pe care le aveau miniştrii liberali înainte de alegerile parlamentare, altfel sunt competenţele de astăzi. Veţi vedea că este o mare diferenţă. Lucrul acesta nu poate fi trecut cu vederea, pentru că oricât am încerca să spunem că situaţia este roz, în orice coaliţie există o permanentă luptă pentru putere. Să nu credeţi că mă simt bine atunci când mă sună un primar sau un preşedinte de consiliu judeţean să îmi spună că doreşte să obţină finanţare pentru un proiect de canal sau nu ştiu ce drum judeţean sau orăşenesc şi mă întreabă la cine să se ducă. Ce să le spun, să se ducă la Dragnea? Sigur că o să trebuiască să se ducă la Dragnea, dar o asemenea centralizare a resurselor bugetare către comunităţile locale nu a existat niciodată în România, în niciun fel de Guvern”, a afirmat Ludovic Orban de la tribuna congresului. AGERPRES

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns