Asculta acest articol
Prima întrebare pe care i-am pus-o lui Gheorghe Iovu când ne-am întâlnit, cu câteva ore înainte de recitalul de miercuri din Sala Filarmonicii, a fost una directă: “Domnule Iovu, nu vi se pare că s-a format în jurul dvs. un fel de cult?” Dintr-un alt colţ al mesei, Geta Heimerl a răspuns: “E alegerea liberă a fiecăruia să asculte ce muzică vrea!” Daniela Nane, frumoasă şi calmă, tăcea.
Acest trio s-a reunit, seara, pe scenă, şi cele trei tipuri de personalitate s-au vădit şi mai mult. Gheorghe Iovu, evident, vorbeşte cel mai bine mânuind, expert, clapele şi butoanele sintetizatorului. Daniela a impresionat parcă mai mult prin prezenţă şi tăceri decât prin recitările sale, excelente de altfel. Iar doamna Heimerl şi-a desfăşurat în voie vocaţia nemărturisită de predicator carismatic.
Firul roşu al acestei “serate de muzică şi poezie”, cum a fost ea intitulată, a fost ceea ce poate e firul roşu al vieţii însăşi. Tema din spatele tuturor poeziilor şi pieselor muzicale, exprimată cu patimă de profet în discursurile dintre momentele artistice, a fost iubirea, în feluritele ei ipostaze, de la jocul copilăresc la pasiunea erotică şi vocaţia mistică exprimată, în cele din urmă, în caritate.
Continuarea o găsiți în “Informația de Duminică” din 10 martie 2013, ediția tipărită.
Fii primul care comentează