Duminică seara, secţia română a Teatrului de Nord a invitat publicul, pe scenă, la premiera spectacolului “Dialog despre prudenţă şi iubire”(Apărarea lui Galilei), adaptare după Octavian Paler, în regia neobositului Carol Erdos.
Spectacolul jucat, într-o limbă română impecabil stăpânită, de trei reputaţi actori ai trupei Harag Gyorgy – Laczkó Tekla, Rappert-Vencz Stella şi Rappert-Vencz Gábor – a reuşit să ilustreze convingător conflictul interior al lui Galileo Galilei, care a semnat abjurarea propriilor idei ca să scape de rugul Inchiziţiei. Într-un decor simplu, dar nu simplist, amenajat de Cristian Gătina, acompaniat de muzica lui Csaba Szatvari, conflictul filosofic şi moral a prins contur şi a prins şi publicul în tensiunea sa, dovadă aplauzele de la final.
Vom reveni cu o cronică în Informaţia de Duminică. La secţia română continuă reprezentaţiile cu “Croitoraşul cel viteaz şi Hainele cele noi ale împăratului”.
Fii primul care comentează