Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Preasfinţitul Iustin Sigheteanu a oficiat o liturghie arhierească la biserica din Micro 17

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Biserica ortodoxă din cartierul din Micro 17 a fost duminică, 31 martie, în sărbătoare, deoarece Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Prea Sfinţitul Iustin Sigheteanu, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.  
    Peste 1000 de sătmăreni au ţinut să fie prezenţi la slujbă, mica biserică a fost arhiplină, în timp ce afară în jurul bisericii erau mulţi credincioşi care nu au mai avut loc înăuntru.
A devenit deja o tradiţie ca PS Iustin să vină în fiecare an, în luna martie la această biserică care poartă hramul “Buna Vestire”.
PS Iustin Sighteanu a venit însoţit de 4 diaconi, iar împreună cu aceştia au mai slujit protopopul Sătmarului, părintele Ioan Socolan, preoţii parohi Gheorghe Donca şi Cristian Vaştag, alături de un sobor de preoţi.
Sătmarenii s-au rugat şi au ascultat din cuvintele de învăţătură  care se rostesc în Duminica a doua din Postul Mare, dedicată Sfântului Grigorie Palama. “Harul lui Dumnezeu este energie nesecată şi se propagă precum apa de la izvorul care nu seacă, curge neîncetat către omul credincios care devine, prin botez, fiu a lui Dumnezeu” au fost cuvintele Preasfinţitului Iustin.
La final, Preasfinţitul Iustin Sigheteanu l-a sfinţit întru preoţie pe diaconul Florin, care de acum va sluji la o parohie din judeţul Maramureş. “Astfel acesta devine purtător şi la rândul lui transmiţător de har tuturor credincioşilor încredinţaţi lui spre păstorire” a spus arhiereul-vicar rostind împreună cu ceilaţi preoţi şi cu credincioşii prezenţi; “Vredinic este!”

Oficialităţi judeţene şi locale au fost prezente la slujbă

Pe lângă mulţii credincioşi prezenţi la slujba arhierească,  în biserică au fost prezente oficialităţi judeţene şi locale precum prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef, primarul municipiului Dorel Coica împreună cu viceprimarii Marcela Papici şi Radu Roca.
Amintim cu acest prilej că luni 8 aprilie, de la ora 10.00, P.S. Iustin Sigheteanu prezidează întâlnirea administrativă cu preoţii din  municipiul Satu Mare, care se va desfăşura la sediul Protopopiatului. De asemenea ,vineri 12 aprilie, de la ora 16.00, P.S. Iustin Sigheteanu săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în Parohia Someşeni. Vineri, 19 aprilie, de la ora 16.00, P.S. Iustin Sigheteanu săvârşeste Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în Parohia Bixad.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Papa Urban VII, cel mai scurt din istorie.

BISERICA ROMANO CATOLICĂ

Papa Urban VII, cel mai scurt pontificat din istorie

Papa Urban VII, ales pe 15 septembrie 1590, a avut cel mai scurt pontificat din istoria Bisericii Catolice, durând doar 13 zile. A murit pe 27 septembrie 1590 din cauza malariei. Deși scurt, pontificatul său a evidențiat nevoia de reformă în Biserică. Monumentul său, realizat de Ambrogio Buonvicino, se află în biserica Santa Maria sopra Minerva din Roma.