Ne așteaptă un aprilie foarte încărcat în spectacole vechi și noi
Două serii de copii au asistat dimineață în Sala Mare a Teatrului de Nord la premiera cu “Muzicanții din Bremen”, primul spectacol dintr-o lună aprilie foarte plină în programul secției române. A fost debutul lui Marius Costache ca regizor pentru copii.
După două spectacole de dramă, intense, pentru publicul adult – “Victimă și călău” și “Soarele apune”” – trecerea la specificul teatrului pentru cei mici s-a dovedit destul de dificilă pentru regizor, care nu și-a însușit întru totul spiritul ludic necesar, așa că spectacolul a trenat în unele momente.
Excelente au fost costumele, iar actorii – Gabriela Dorgai, Vlad Chico, Stelian Roşian, Alexandra Odoroagă, Sergiu Tăbăcaru, Carmen Frăţilă, Tibor Székely – au jucat cu dăruire și pe alocuri cu mult umor. “Muzicanții din Bremen” vor avea o serie lungă, fiind programați la datorie în 2, 4, 16, 18, 29 și 30 aprilie, de cele mai multe ori cu două reprezentații.
Programul celorlalte spectacole din aprilie la Teatrul de Nord îl găsiți în ediția tipărită din 2 aprilie 2013.
Fii primul care comentează