Coplata la externare a intrat în vigoare cu data de 1 aprilie, potrivit noului Contract Cadru şi va fi de 5 lei la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi Spitalul Municipal Carei.Coplata la externare este prevăzută în Contractul Cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia fiind stabilită de fiecare spital în parte, însă nu mai puţin de 5 lei şi nu mai mult de 10 lei. Cu alte cuvinte, pacienţii vor plăti la externare, indiferent de durata spitalizării, o singură dată, între cinci şi 10 lei.
Din datele de până acum, aflăm că în judeţul Satu Mare, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, implicit secţia exterioară Tăşnad a SJU, şi Spitalul Municipal Carei, coplata la externare este de 5 lei. Cele două unităţi sanitare au transmis deja circulare la nivelul secţiilor privind această nouă măsură, dar şi anunţuri sub formă de afişe pentru a putea fi citite de pacienţi şi aparţinători.
La Spitalul orăşenesc Negreşti Oaş hotărârea privind suma prevăzută pentru coplată va fi luată azi, 2 aprilie, de către consiliul de administraţie.
Puteti citi continuarea in editia tiparita disponibila la chioscurile de ziare sau in editia electronica (abonament pdf)
Fii primul care comentează