Primăria Satu Mare a lansat proiectul de reabilitare a clădirii fostului Cinematograf Popular. Acesta va fi transformat într-un centru pentru promovarea şi sprijinirea mediului de afaceri transfrontalier. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.
Valoarea totală a proiectului este de 1,9 milioane de euro.
Banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea şi dotarea acestei clădiri din Satu Mare dar şi pentru reabilitarea unei clădiri din Niyregyhaza.
Cea mai mare parte a banilor revin părţii române, respectiv 1 milion de euro, care sunt bani nerambursabili iar 20.600 euro reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului.
Proiectul a foast lansat în prezenţa partenerilor din Niyregyhaza, Ungaria
La conferinţa de lansare a proiectului care a avut loc miercuri, 10 aprilie, au fost prezenţi pe lângă partea română reprezentată de primarul Dorel Coica, viceprimarul Marcela Papici, coordonatoarea proiectului Adriana Lenghel şi specialiştii Biroului pentru proiecte cu finanţare internaţională şi reprezentanţi ai autorităţilor din Ungaria ai judeţului Szabolcs-Szatmar-Bereg.
Fii primul care comentează