Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sfântul Elefterie (sec. II)

Sfântul Elefterie
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sfântul Elefterie
Sfântul Elefterie

După cum este relatată în Vieţile Sfinţilor: “Episcop de Iliricum, împreună cu mama sa Anthia, după ce au fost supuşi la multe cazne pentru că au refuzat să renunţe la credinţa lor faţă de Cristos, au fost omorâţi prin strangulare, în oraşul Mesina, din Sicilia (Italia), pe timpul împăratului roman Adrian (117-138).

Ar fi greşit să ne gândim că sfinţii matiri au ales moartea din dispreţ faţă de viaţă. Dimpotrivă, ei au dovedit cel mai mare respect faţă de viaţă, considerând că singură divinitatea are dreptul să dispună de viaţa omului; omul, fie el şi împăratul Romei, nu are putere decât să păstreze frumuseţea vieţii proprii, dăruită lui de Dumnezeu, sau să-şi păteze această frumuseţe; iar sfinţii martiri au voit să se întoarcă în veşnicie cu frumuseţea pe care o dă vieţii dragostea de adevăr, de viaţă şi de oameni”.

Alte cărţi bisericeşti spun că Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului.

Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul.

A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.

Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort.

 

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns