Imediat după primul meci din finala mică a Ligii Naționale de baschet feminin antrenorul de la CSM Satu Mare, Dan Fleșeriu ne-a declarat câteva aspecte legate de victoria obținută în fața echipei din Alba Iulia cu 72-69.
“Ne-am făcut singuri emoțiile în acest meci. În prima repriză am jucat foarte bine, am marcat foarte mult. Ni s-a părut meciul foarte ușor și ne-am relaxat prea repede. La pauză am intrat deja învingători, prea învingători. E riscant să știi că ești mai bun decât adversarele, dar e și bine când vrei să fii învingător. Urmează un meci în deplasare. Dacă câștigăm se încheie seria, dar să fiu sincer, nu știu cum e mai bine. Să mai avem un meci acasă și să chemăm suporterii încă o dată la sală? Mi-aș fi dorit să fie mai mulți, să vină să ne susțină chiar dacă luptăm pentru locul 3. Dacă e să fie meciul 3 îi rog frumos să vină să ne susțină pentru că fetele merită, mai ales că nu mai știm când ne vom mai întâlni cu o asemenea performanță.” declară antrenorul sătmărencelor.
Referitor la înfrângerea cu ICIM Arad, Dan Fleșeriu spune că “Fetele au trecut cu greu peste această întrângere. Se vede că sunt dezamăgite. E foarte greu să te aduni mai ales când tot campionatul am spus că vrem să câștigăm titlul. Asta, spre deosebire de alte echipe care și-au propus să fie în primele 4 locuri. Acestea vin fără emoții la meciuri.”
Pentru echipa CSM Satu Mare urmează cea de-a doua întâlnire cu echipa din Alba Iulia. Va avea loc în deplasare, vineri, 3 mai, de la ora 18.00. Dacă nu se stabilește ocupanta locului trei în sezonul 2012-2013, se va juca meciul decisiv în Satu Mare, în 7 mai.
Fii primul care comentează