Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Fotograful german Franz Ritzmann expune la Castelul din Carei

Artistul şi oficialii prezenţi la vernisaj
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Artistul şi oficialii prezenţi la vernisaj
Artistul şi oficialii prezenţi la vernisaj

    Duminică, 12 mai 2013, de la ora 12.30, în Sala de Expoziții a Castelului Károlyi din Carei a avut loc vernisajul expoziției fotografice a artistului Franz Ritzmann. Alături de publicul numeros prezent la eveniment, au participat și directorul Direcţiei pentru Cultură a judeţului Satu Mare, George Vulturescu, directorul muzeului din Negrești-Oaș, Remus Vârnav, primarul municipiului Carei, Kovacs Eugen, și familia artistului, soția Mirela și fiica Hanni.

Franz Ritzman este fotograf originar din Petrești, județul Satu Mare, membru al comunității șvabilor, stabilit în prezent în Germania. Fotografiile sale surprind atât peisaje, elemente urbane, cât și portrete cu un impact emoțional profund.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut lui Bogdan Georgescu, după care a urmat un discurs al primarului Kovacs. George Vulturescu a prezentat pe scurt lucrările artistului, făcând diverse asocieri între arta fotografică și poezie, subliniind profunzimea mesajului pe care fotografiile artistului îl transmit. A urmat un scurt discurs în limba germană ținut de fiica artistului. La final, artistul a adresat câteva cuvinte celor prezenți și a mulțumit organizatorilor.

Pe tot parcursul vernisajului, atmosfera a fost întreținută de solistele cercului de muzică ușoară de la Centrul Cultural Carei, Altfater Andrea, Bilațiu Raluca și Gabor Tania, care au interpretat melodii cunoscute din repertoriul național și internațional, fiind acompaniate la pian de profesorul Szűcs József, care este și îndrumătorul acestora.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns