Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Patru militari români au fost răniţi în Afganistan

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Patru militari din cadrul Batalionului 2 Manevră “Yelow Scorpions” au fost răniţi, duminică, în Afganistan, în urma răsturnării blindatului în care executau o misiune, militarii fiind la această oră în afara oricărui pericol şi monitorizaţi de personal medical de specialitate, potrivit MApN.

 

“Patru militari din cadrul Batalionului 2 Manevră «Yelow Scorpions» au fost răniţi în Afganistan, în urma răsturnării blindatului în care executau o misiune, duminică, 19 mai, în jurul orei 12.00 (ora României). Cei patru militari executau o misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan când, în urma exploziei unei anvelope, maşina de luptă a grupei de infanterie de tip MRAP în care se aflau s-a răsturnat”, se arată în comunicatul MApN, citat de Mediafax.

În urma incidentului, plutonierul-major Dorin Segedi şi caporalii clasa a III-a Sorin Bănulescu, Sergiu Ola şi Elena Cristina Marin au fost răniţi, precizează sursa citată.

După acordarea primului ajutor la faţa locului, militarii au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din baza militară Apache.

 

“La această oră, militarii sunt în afara oricărui pericol şi sunt monitorizaţi de personal medical de specialitate. Alături de conducerea unităţii militarilor, conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a acestora”, se mai arată în comunicat.

 

 

Militarii Sorin Bănulescu şi Elena Cristina Marin, răniţi duminică în Afganistan, se află la prima misiune în teatrul de operaţii, în timp ce pentru Dorin Segedi şi Sergiu Ola este a treia misiune, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale.

 

 
Potrivit acestora, este pentru prima dată când o femeie militar care participă în teatrul de operaţii din Afganistan este rănită în urma unui incident produs în timpul misiunii.

Cei patru militari – plutonierul-major Dorin Segedi şi caporalii clasa a III-a Sorin Bănulescu, Sergiu Ola şi Elena Cristina Marin, care fac parte din Batalionul 2 Manevră “Yelow Scorpions” – au fost răniţi în urma exploziei anvelopei unui blindat de tip MRAP, în timp ce executau o misiune de patrulare pe Autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan.

Militarilor li s-a acordat imediat primul ajutor şi au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din Baza Apache.

Potrivit MApN, cei patru sunt în afara oricărui pericol şi sunt monitorizaţi de personal medical de specialitate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns