Matei Vişniec vine la Satu Mare peste două săptămâni

Asculta acest articol

    Unul dintre cei mai importanţi şi influenţi dramaturgi contemporani este român şi trăieşte la Paris. Matei Vişniec vine destul de rar în ţară, aşa că o vizită a sa este un eveniment oriunde s-ar produce. Cu atât mai mult la Satu Mare, unde personalităţi de rang mondial ajung mai rar.

    Matei Vişniec va fi prezent la Satu Mare peste două săptămâni, în zilele de 21 şi 22 iunie. Vine să vadă spectacolul cu piesa lui “Paparazzi”, în regia lui Ovidiu Caiţa, care a avut premiera acum aproape 2 luni şi se va afla doar la a doua jucare. Vişniec a fost impresionat de fotografiile primite de la Teatrul de Nord, posibil şi de cronica noastră de după premieră, şi a decis că merită să vină personal să vadă spectacolul, care va avea loc în 21 iunie la ora 19 în Sala Mare.

Nu va fi singura piesă a domniei sale jucată în acele zile. Trupa Trap Door Theatre din Chicago va prezenta spectacolul “Cuvântul «progres» spus de mama sună teribil de fals”, în regia lui Istvan Szabo K., în limba engleză, probabil supratitrat. De asemenea, Matei Vişniec va avea o întâlnire cu iubitorii literaturii şi teatrului, o lansare a ultimelor sale cărţi şi ne aşteptăm să primească şi onoruri civice şi academice.

Deşi este de mulţi ani unul din punctele de reper ale dramaturgiei mondiale, teatrul lui Vişniec nu prea şi-a făcut loc pe scena sătmăreană. Câteva texte mai mici au fost jucate de trupe de amatori, iar într-o ediţie a festivalului “Fără Bariere” am putut vedea o montare spectaculoasă a piesei “Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia”, regizată de Eugen Făt la Teatrul din Galaţi. Aşa că punerea în scenă a unui text complex şi plin de sugestii importante, cum este “Paparazzi”, a fost binevenită, iar spectacolul este impresionant. Într-atât încât, iată, îl va aduce pe celebrul autor în sala Teatrului de Nord.

O carieră literară strălucită

Matei Vişniec s-a născut în 29 ianuarie 1956 la Rădăuți. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București  și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de Nicolae Manolescu. Între 1977 și 1987 scrie cu aviditate cîteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman și câteva scenarii de film. Cu excepția poeziei, celelalte texte sunt refuzate sistematic de cenzură; autorul reușește însă să-și fotocopieze piesele și să le pună în circulație în mediul teatral și literar.

În 1987, fuge din România și cere azil politic în Franța, unde obține cetățenia franceză în 1993. În prezent locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze.

După 1989, devine autorul cel mai jucat în România. Matei Vișniec este al doilea dramaturg român care reușește să se impună în lumea selectă și extrem de conservatoare a teatrului francez, după Eugène Ionesco. Din 1992 va fi prezent cu una sau mai multe piese la fiecare ediție a Festivalului Internațional de teatru de la Avignon, cel mai prestigios festival de teatru din Franța și unul din cele mai mari din lume.

A primit premii pentru opera literară din partea UNITER, Uniunii Scriitorilor și Academiei Române, iar în Franța a primit în 2009 Premiul European al societății dramaturgilor.

Dintre piesele sale mai cunoscute amintim: “Caii la fereastră”, “Teatrul descompus sau Omul-pubelă”, “Angajare de clown”, “Paparazzi sau cronica unui apus de soare avortat”, “Şi cu violoncelul ce facem?”, “Ultimul Godot”, “Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, “Istoria comunismului povestită pe înțelesul bolnavilor mintali”, “Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”, “Richard al III-lea se interzice”, “Țara lui Gufi”. În 2010 a publicat romanul “Sindromul de panică în oraşul luminilor”.

Daniela Magiaru, autoarea primei monografii dedicate lui Vişniec, scria: “Matei Vişniec a dezvoltat o măiestrie aproape înspăimântătoare de a descompune formele aparent fixe ale lumii – fie ele figuri, texte, tipuri, vremuri sau planuri de realitate – în părţi componente şi de a experimenta cu acestea. Astfel că el inventează poveşti, care îşi devorează şi transformă personajele în mod bolnăvicios uneori, în mod supranatural sau poetic alteori. Într-adevăr, Vişniec este un jucător. El se joacă de-a aparenţele, cu teatrul, cu viaţa, un joc reluat încontinuu cu personaje noi.”