Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu, despre “idioţii” scoşi de şcoala românească

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat vineri, la întrevederea cu susţinătorii săi de pe Facebook, dacă îşi mai susţine afirmaţia potrivit căreia şcoala românească scoate “idioţi”, el arătând că a exagerat când a spus acest lucru şi a adăugat: “Nu-s chiar toţi”.
“Am exagerat şi eu, am greşit-o, nu-s chiar toţi. Este un procent bun de tineri absolvenţi care au valoare”, a spus Băsescu, citat de Mediafax.

El a precizat că în mod cert a uzat de o “exprimare nefericită”, pe care a dorit să o reformuleze, respectiv să o “aşeze” în termeni mai politicoşi.

“Dar, pusă în termeni mai politicoşi: că scoatem foarte mulţi absolvenţi care nu-şi găsesc locul în câmpul muncii e o realitate. Nu-şi găsesc nu pentru nu sunt neapărat locuri de muncă. Dar competenţa e catastrofală la foarte multe promoţii de absolvenţi. Nu integral promoţiile, dar trebuie să o recunoaştem”, a precizat Băsescu.

Preşedintele a ţinut să-i prezinte scuze tânărului care i-a adresat întrebarea, dacă acesta s-ar fi simţit jignit de afirmaţia sa.

“Eu, dacă te-am jignit cumva, îţi cer scuze. Dar reformulez şi spun: foarte mulţi tineri sunt slab pregătiţi la terminarea studiilor”, a arătat Băsescu.

În iunie 2009, preşedintele Băsescu i-a cerut ministrului Educaţiei de la acea vreme, la şedinţa Guvernului, să nu scoată educaţia fizică din discplina şcolară şi să adapteze programa de învăţământ la nevoile economiei, arătând că România are un deficit de mecanici şi tinichigii, în timp ce date despre “păpădie şi salată” pot fi obţinute pe Internet.

“Doamna Andronescu, o mare rugăminte la dumneavoastră. Să facem să nu ratăm încă un an fără reformă în educaţie, pentru că situaţia educaţiei în România este dramatică din punct de vedere al calităţii. Nu vreau să fac niciun fel de discuţii polemice, dar am convingerea că despre păpădie şi salată orice copil, dacă intră pe Google, află cum e cu păpădia şi salata. Dacă vrea să ştie despre istoria antică, Herodot, intră pe Google. Hai să revenim pe o programă adecvată, neîncărcată şi pe cât posibil adaptată economiei româneşti, pentru că toate semnalele sunt că nu mai avem mecanici auto, tinichigii pregătiţi în şcoli. Nu mai sunt licee de alimentaţie, să facem ospătari, să facem ce ne trebuie! Ne facem filosofi şi ăia neîncadrabili în câmpul muncii cu uşurinţă”, a spus Băsescu ministrului Educaţiei.

După câteva zile, la Bookfest, preşedintele Traian Băsescu i-a spus lui Gabriel Liiceanu, referitor la declaraţia făcută la Guvern, că a vrut să spună: “Şcoala scoate tâmpiţi”.

La sosirea la pavilionul unde urma să aibă loc lansarea, Băsescu a fost întâmpinat de Gabriel Liiceanu.

Şeful statului i s-a adresat acestuia cu formula: “Ce faceţi, domnu’ filosof?”.

Gabriel Liiceanu l-a întrebat la rândul său pe Traian Băsescu ce face, iar acesta i-a răspuns: “Încerc că aleg şi eu între un tinichigiu şi un filosof”.

Liiceanu i-a relatat şefului statului că, după declaraţia acestuia de la Guvern, a fost sunat de presă, jurnaliştii cerându-i să comenteze declaraţia preşedintelui.

“Acu, şi eu am greşit. Eu am vrut să spun: şcoala scoate tâmpiţi şi în ultima clipă am zis să nu spun această vorbă, este o prostie ce voiam să spun. Ea, pe fond, era corectă”, i-a spus şeful statului lui Liiceanu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns