Asculta acest articol
Cine vizitează sanctuarul marian din Montevergine, masiv muntos în Nordul Italiei, are impresia că se află în altă lume, adică într-un loc unde oamenii pot uita tumultul asurzitor al vieţii de fiecare zi şi se pot scufunda în liniştea netulburată a naturii de la începuturi.
Aici s-a oprit, în depărtatul secol al XII-lea, pelerinul Wilhelm, în căutare de singurătate. El s-a născut la Vercelli – localitate între Milano şi Torino –, în anul 1085, dintr-o familie nobilă. La cincisprezece ani, a îmbrăcat rasa călugărească şi a pornit într-un lung pelerinaj prin Europa, să viziteze sanctuarele celebre.
Ultima ţintă a călătoriei sale era Ţara Sfântă, dar a fost convins să renunţe de către Sfântul Ioan de Matera, pe care l-a vizitat, şi de o bătaie soră cu moartea pe care a primit-o de la nişte bandiţi. Acest incident providenţial i-a îndreptat paşii spre regiunea nelocuită a Muntelui Montevergine.
De aici, după ce a întemeiat mănăstirea benedictină de la Montevergine, a plecat în căutarea altor locuri singuratice pe Muntele Cognato şi în Câmpia Goleto, unde a rămas un an de zile, locuind în scorbura unui arbore gigantic. Asemenea unor izvoare limpezi apăreau sihăstriile în locurile unde ajungea abatele Wilhelm, până în ziua de 24 iunie 1142, când a pornit pe drumul odihnei şi al păcii fără de sfârşit, în mănăstirea din Goleto.
În anul 1807, rămăşiţele sale pământeşti au fost transferate la Montevergine
Fii primul care comentează