Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

“Cosi fan tutte” cu Rollando Villazon se lansează astăzi

Rolando Villazon
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Rolando Villazon
Rolando Villazon

Astăzi, 2 august 2013, casa de discuri Deutsche Grammophon prezintă cel mai nou album pe care se regăseşte numele tenorului mexican Rolando Villazon, una dintre stelele artei lirice contemporane: opera “Cosi fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Distribuţia este completată de soprana Miah Persson, mezzosoprana Angela Brower, basul Adam Plachetka, soprana Mojca Erdmann şi baritonul Alessandro Corbelli. Galeria de solişti este acompaniată de Orchestra de Cameră a Europei, dirijată de Yannick Nezet Seguin.

Albumul lansat astăzi a fost înregistrat live în cadrul Festivalului de la Baden Baden, ediţia 2012 şi este al doilea din seria celor 7 opere mozartiene ce urmează să apară la casa Deutsche Grammophon, cu Rolando Villazon în ipostază solistică. Primul album a inclus opera “Don Giovanni” de Mozart.

Albumul cu opera “Cosi fan tutte” de Mozart va putea fi ascultat şi la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii “Seara de operă” din 31 august 2013 şi este inclus în cadrul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2013”. Rolando Villazon a evoluat zilele trecute în rolul principal din opera mozartiană “Lucio Silla” la Festivalul de la Salzburg, iar critica l-a caracterizat cu această ocazie drept interpretul ideal din zilele noastre al muzicii mozartiene.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns