Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Scandal între preoţi din cauza cimitirelor private

Preotul Paşca a fost mustrat pentru că a îndrăznit să ţină partea credincioşilor Miercuri, 28 august, la Protopopiatul ortodox Satu Mare are loc o întâlnire între preoţii ortodocşi din municipiu. Întâlnirea a fost organizată ca urmare a scandalului gerenerat de faptul că niciun preot ortodox n-a vrut să înmormânteze o credincioasă într-un cimitir privat din Satu Mare.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

DSC_0033Preotul Paşca a fost mustrat pentru că a îndrăznit să ţină partea credincioşilor

 Miercuri, 28 august, la Protopopiatul ortodox Satu Mare are loc o întâlnire între preoţii ortodocşi din municipiu. Întâlnirea a fost organizată ca urmare a scandalului gerenerat de faptul că niciun preot ortodox n-a vrut să înmormânteze o credincioasă într-un cimitir privat din Satu Mare.

 

Preoţii susţin că o hotărâre a Sfântului Sinod le-ar interzice acest lucru. Astfel ei nu s-au sfiit să-şi lase credincioasa neînmormântată. Noroc că familia a găsit înţelegere la preoţii greco-catolici care au oficiat slujba de înmormântare.

 

Episcopia nu se implică în scandalul cimitirelor din Satu Mare

 

Având în vedere că cimitirele din Satu Mare sunt arhipline şi că oamenii sunt nevoiţi să-şi cumpere loc de veci în cimitirul privat, preoţii au decis să organizeze această şedinţă, să formuleze propuneri şi să le înainteze Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. În ciuda conflictului care mocneşte, Episcopia stă pe margine. Am înţeles că niciun reprezentat al Episcopiei nu va participa la întâlnirea preoţilor şi că propunerile vor fi înaintate de protopopul Socolan. Sătmărenii aşteaptă cu interes propunerile preoţilor ortodocşi, cu atât mai mult cu cât din cauza lipsei locurilor în celelalte cimitire, cazul Podină se poate repeta oricând.

Am dat o raită prin cimitirele din municipiul Satu Mare. Din păcate toate sunt arhipline. Aşa că oamenii aleg să-şi cumpere loc în cimitirul privat de la ieşirea din Satu Mare cu atât mai mult cu cât acesta oferă condiţii la nivelul celor din UE.

Am purtat o discuţie telefonică cu administratorul cimitirului de pe str. Amaţi, care ne-a spus că în acest cimitir nu mai sunt locuri. “Mai sunt foarte puţine din cele expirate,” a subliniat interlocutorul nostru. Tot el ne-a explicat că de fapt locurile expirate sunt acele locuri în care în urmă cu 7 au fost înmormântate persoane şi pentru că nu s-au prelungit contractele se revând acele morminte.

 

Credincioşilor li se sugerează să aleagă cimitirul din Balta Blondă

 

Sătmărenii spun că protopopul Socolan şi ginerele său, preotul Gabriel Gorgan au un interes în acest caz. Aceştia ar administra sau ar fi chiar proprietarii unui cimitir situat în Balta Blondă, pe drumul spre Sătmărel. Locul a fost împrejmuit, capela a fost ridicată. Cert este că PUZ-ul privind amenajarea cimitirului a fost aprobat în baza cererii formulate de Parohia ortodoxă Satu Mare 8. Preotul paroh de aici este Gabriel Gorgan – ginerele protopopului Socolan.

Cu toate că protopopul Socolan susţine că cimitirul n-a fost sfinţit aici sunt deja 4 morminte. Preoţii ortodocşi pot sluji într-un cimitir nesfinţit?

În cimitirul din Balta Blondă pasc caprele, vitele şi caii. Noroc că sunt doar patru morminte. În înregistrarea prezentată de Informaţia TV, în cadrul emisiunii “Dincolo de uşile închise ale bisericii” difuzată în direct, vineri, 23 august, de la ora 20 se aude cum protopopul Socolan a precizat că cimitirul nu este sfinţit şi că aparţinătorii celor 2, 3 morţi au cerut să fie înmormântaţi aici. Şi preotul Gabriel Gorgan vorbeşte cu familia Podină despre cimitirul din Balta Blondă. Ba mai mult, Ciprian Podină a spus în cadrul aceleaşi emisiuni că preotul Gheorghe Donca l-a sfătuit să-şi înmormânteze mama în cimitirul din Balta Blondă.

 

Preotul Gabriel Gorgan îşi spionează colegii

 

În acest scandal a fost implicat şi preotul Viorel Paşca. Acesta a fost sancţionat cu avertisment pentru că a oficiat o înmormântare în cimitir. Avertismentul i-a fost înmânat de preotul Gabriel Gorgan – ginerele protopopului Socolan după ce l-a dojenit că a încălcat decizia Sfântului Sinod, o decizie care până la această oră nu ne-a fost prezentată de nimeni. Am făcut demersuri atât la Episcopie cât şi la Protopopiat pentru a ne comunica această decizie.

Legat de cele întâmplate preotul Viorel Paşca ne-a comunicat următoarele: “La începutul lunii iulie am oficiat slujba priveghiului şi înmormântării unei credincioase din Micro 16, a preotului Gorgan pentru că acesta a refuzat să o înmormânteze în cimitirul privat, punând condiţia să o înmormânteze dacă sunt de acord în cimitirul dinspre Sătmărel – a parohiei sau a lui Socolan, nu se ştie încă. Eu fiind şi prieten cu familia, auzind că un preot ortodox nu vrea să-şi înmormânteze creştina, neconcepând aşa ceva, am înmormântat-o. La priveghi, preotul Gorgan a trimis o iscoadă în persoana îngrijitorului Bisericii din Micro 16 care m-a fotografiat şi până seara fotografia a ajuns pe biroului P.S. Iustin care fără nicio cerecetare, în baza unei reclamaţii a preotului Gorgan, la data de 03.07. 2013 mi-a trimis un avertisment scris. Mai apoi a murit o credincioasă din Micro 17, a preotului Gheorghe Donca. Nici el nu a vrut să-şi înmormânteze credincioasa în cimitirul privat numai dacă o duc la cimitirul dinspre Sătmărel.”

Puteti citi continuarea in editia tiparita de miercuri, 28 august.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns