Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Preşedintele CNAS spune că există fondurile necesare asigurării salariilor medicilor până la sfârşitul anului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Cristian Buşoi i-a asigurat marţi pe medicii braşoveni că există fondurile necesare plăţii salariilor lor până la sfârşitul anului.

Cristian Buşoi a declarat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, după o întâlnire pe care a avut-o cu reprezentanţii medicilor din judeţ, că din fondul de rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din sumele obţinute la rectificarea bugetară din toamnă, se vor putea acoperi cheltuielile cu salariile personalului medical şi cu utilităţile unităţilor sanitare. Totodată, el a anunţat că bugetul alocat spitalelor din judeţul Braşov, pe anul viitor, ”va fi sensibil mai mare decât cel din 2013”.

 

“Cred că cea mai importantă problemă pe care au ridicat-o în cadrul întâlnirii este cea a finanţării. I-am liniştit că, în ceea ce priveşte sfârşitul anului pentru că vor exista acte adiţionale la contractul pe care-l au în acest moment, din fondul rezervă de 10% al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate – care se păstrează prin lege, până la rectificarea bugetară, vor fi asigurate fondurile necesare. Din fondul de rezervă al CNAS şi din ceea ce poate vom mai obţine la rectificarea din toamnă, cu siguranţă nu vor exista probleme de acoperire a salariilor şi a utilităţilor. Medicii pot sta foarte liniştiţi în acest moment pentru că avem acoperite fondurile pentru a asigura salarizarea lor. Urmează să găsim acele soluţii pentru ca toate celelalte cheltuieli ale spitalelor în acest an să fie acoperite”, a declarat Cristian Buşoi.

 

Totodată, el a atras atenţia că în acest an a intrat în vigoare dispoziţia ministrului sănătăţii prin care, la trei luni consecutive de plăţi restante, un manager de spital va fi demis, astfel că vor trebui ”să se disciplineze”, iar ”spitalele să se gospodărească mai bine şi să nu mai rostogolească plăţi şi datorii ca în anii trecuţi”.

 

Preşedintele CNAS a avut programate vizite la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul privat de Oncologie şi Hospice Casa Speranţei şi la secţia de oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

 

“Am constatat cu bucurie că la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă lucrurile sunt bine organizate, bine gândite, că au existat investiţii importante din partea Consiliului Judeţean (CJ) şi apreciez aplecarea şi grija domnului Aristotel Căncescu (preşedintele CJ Braşov – n.r.) pentru sistemul de sănătate şi în primul rând pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, dar şi pentru celelalte spitale din subordinea CJ”, a subliniat Cristian Buşoi.

 

Prezent la conferinţa de presă, Aristotel Căncescu a afirmat că modernizarea Spitalului Clinic Judeţean va continua, că există fondurile necesare pentru lucrări – două milioane de euro – dar deocamdată trebuie soluţionate contestaţiile care au fost depuse ”ca de fiecare dată când se fac lucrări de mare anvergură”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns