Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Monseniorul Vladimir Ghika va fi comemorat la Memorialul Totalitarismului de la Jilava

Memorialul de la Jilava
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Memorialul de la Jilava
Memorialul de la Jilava

Fundaţia Română pentru Democraţie (FRD) va organiza vineri, în colaborare cu Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, o prezentare a Memorialului Jilava pentru participanţii la beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, martir al credinţei, care a fost asasinat de organele de represiune comuniste din România în închisoarea Jilava în 16 mai 1954.

Monseniorul Vladimir Ghika (1873 – 1954), preot romano-catolic şi principe român, al cărui martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de Papa Francisc la 27 martie, va fi beatificat sâmbătă, la Bucureşti, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, oficiată la Romexpo.

Potrivit unui comunicat al FRD transmis miercuri AGERPRES, la prezentarea Memorialului Jilava, organizată la iniţiativa preşedintelui FRD, Emil Constantinescu, vor fi prezenţi peste 50 de înalţi reprezentanţi ai clerului din mai multe ţări europene şi membri ai familiei monseniorului Ghika.

Cu acest prilej va fi prezentat un film documentar cu mărturiile foştilor deţinuţi politici anticomunişti din perioada 1948 – 1964.

Un punct important va fi reculegerea la aşa-numitul reduit, partea centrală a Fortului 13 Jilava, în care au fost încarceraţi şi torturaţi cei care erau consideraţi duşmanii regimului comunist, vizitatorii putând parcurge şi un traseu până la Valea Piersicilor, zona în care erau executaţi deţinuţii politici condamnaţi la moarte.

Manifestarea face parte din proiectul “Jilava Fortul 13, Memorialul Totalitarismului: Represiune şi Rezistenţă”, lansat în 2012 de Emil Constantinescu, membru fondator al Fundaţiei Memorialul Victimelor Comunismului de la Washington şi al Muzeului Războiul Rece de la Berlin, în colaborare cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Scopul proiectului este realizarea unui memorial al represiunii şi al luptei contra totalitarismului, având drept nucleu clădirile dezafectate ale vechiului Fort 13 de la Jilava, o construcţie subterană cu o suprafaţă de 20.000 mp, datând din 1890 şi care a fost scena unor cumplite evenimente ale istoriei represiunii, incluzând pogromul împotriva evreilor, asasinarea unor lideri politici în perioada 1938-1945 şi culminând cu încarcerarea şi torturarea participanţilor la manifestarea anticomunistă din Piaţa Universităţii în noaptea de 21-22 decembrie 1989, se arată în comunicatul FRD.

Pentru promovarea acestui proiect, FRD a organizat în cursul anilor 2012-2013 mai multe întâlniri la sediul său cu reprezentanţi ai unor instituţii guvernamentale, ai unor institute de cercetări istorice şi ai unor asociaţii civice care au acceptat să colaboreze la realizarea acestui proiect.

Având ca obiectiv organizarea Fortului 13 ca un spaţiu de evocare a universului represiunii luptătorilor împotriva totalitarismului şi realizarea unor materiale documentare cu caracter cultural istoric, filme, CD-uri cu mărturii ale foştilor deţinuţi politici, proiectul Jilava îşi propune în continuare amenajarea şi utilizarea spaţiilor ce vor fi deschise publicului.

Pentru viitor proiectul îşi propune organizarea unor tabere de creaţie care să le permită tinerilor artişti contemporani să-şi expună viziunea despre trecutul de represiune, atât în spaţiile deschise, cât şi în zona de acces şi amenajarea unui spaţiu destinat conferinţelor şi dezbaterilor pe tema totalitarismului şi represiunii.
Totodată, va fi iniţiată o colaborare cu Asociaţia europeană a Forturilor şi cu Ministerul Turismului pentru promovarea la nivel european, mai menţionează FRD.

În colaborare cu Ministerul Educaţiei se va realiza un tur virtual al închisorii Jilava, care va fi inclus în proiectul Istoria recentă a României şi vor fi programate deplasări ale elevilor în cadrul cursurilor de istorie recentă a României.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns