Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Zgonea îi solicită lui Băsescu să transmită etapele referendumului pentru Roșia Montana

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi, că a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu în care a arătat că este de acord cu referendumul propus de şeful statului pe tema Roşia Montană şi solicită acestuia să spună etapele demersului.

“Am trimis o scrisoare către preşedintele Traian Băsescu în care am arătat că sunt de acord cu referendumul pe tema Roşia Montană şi să spună care sunt etapele demersului”, a precizat Zgonea, pentru Mediafax.

El a mai arătat că dezbaterea în plenul Parlamentului a proiectului de lege privind Roşia Montană ar urma să aibă loc după referendum în cazul în care acesta s-ar organiza.
“Am luat notă de declaraţiile publice în care aţi anunţat disponibilitatea de a demara un referendum naţional privind realizarea proiectului de investiţii de la Roşia Montană. De asemenea, Guvernul României a transmis Parlamentului, spre dezbatere publică, un proiect de lege referitor la acelaşi subiect. Consider că demersul dumneavoastră de a organiza un referendum pe această temă este unul binevenit. Interesul public deosebit pentru acest proiect, care presupune demararea unei investiţii importante legate de resursele de aur din zona Roşia Montană, justifică consultarea cetăţenilor prin intermediul unui referendum. Prin urmare, vă adresez rugămintea de a ne transmite etapele pe care le aveţi în vedere pentru concretizarea demersului, respectiv organizarea referendumului naţional”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de Valeriu Zgonea preşedintelui Băsescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază totodată că dezbaterea în Parlament a acestui proiect de lege ar putea avea loc după organizarea referendumului. “Vreau să vă asigur de susţinerea noastră, inclusiv în preluarea ulterioară în dezbaterea din Parlament a rezultatului acestui referendum, pentru integrarea sa în proiectul de lege privind Roşia Montană”, se mai arată în scrisoarea deschisă adresată de Zgonea şefului statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la “Adevărul”, că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns