Prima rezidenţă a familiei Karolyi din Carei se ridică în 1482

Asculta acest articol

Oraşul Carei se află în partea de sud vest a judeţului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la o distanţă de 35 de km de reşedinţa de judeţ. Se pare că prima atestare documentară a localităţii o regăsim într-un document emis de Capitlul de la Oradea la data de 7 februarie 1320, dar întemeierea aşezării este anterioară acestei date.

Din acest document aflăm că localitatea de astăzi era intitulată villa Karul, fiind la acea vreme centrul domeniul neamului Kaplony, strămoşii familiei Karolyi. Ginta Kaplony stăpânea teritoriile din jurul Careiului la începutul mileniului II şi se pare că descinde din tribul Kund, unul dintre cele 7 mari triburi care au intrat în Panonia şi s-au aşezat pe acest teritoriu cuprins între Câmpia Someşului şi Câmpia Nirului în secolul X.

Pe parcursul secolului XIV, localitatea avea o dimensiune mică, având câteva străduţe, casele fiind făcute din chirpici şi acoperite cu trestie. În documentele din a doua jumătate a secolului XIV numele Karul este înlocuit de Karolyi. Suntem aproape siguri că toponimul şi omonimul Karolyi îşi trage originea din karvulyi, nume care desemnează o pasăre de pradă care se regăsea în număr mare pe aceste meleaguri. După dresaj, această pasăre, era foarte utilă în operaţiunile de vânătoare conduse de către stăpânii domeniului feudal. Devenind centrul domeniului Karolyi, localitatea primeşte în anul 1346 din partea regelui Ludovic I al Ungariei, privilegiul de a organiza un târg săptămânal care avea loc sâmbăta.

Cetatea Careiului este finalizată în 1592 de Karolyi Mihaly

În anul 1428, regăsim în actele vremii pentru prima data menţionat numele Nagykarolyi. Pe parcursul secolului XV, se emit noi privilegii regale care întăresc şi asigură ţinerea târgurilor săptămânale şi anuale. În anul 1482, Karolyi Lancz Laszlo, conducătorul domeniului şi om de încredere al regelui Matia Corvin, primeşte permisiunea ridicării unei construcţii din piatră cioplită, pe locul de astăzi al castelului. Această primă rezidenţă cunoscută a familiei Karolyi, a fost o clădire solidă care beneficia de elemente de fortificaţie, nobilii comitatului cerând demolarea ei, doleanţă neacceptată de rege. În urma accentuării pericolului turcesc, construcţia din piatră, se transformă într-o cetate de apărare, dotată cu şanţ şi zid de apărare patrulater şi 4 bastioane de colţ, prevăzute cu nişe de tragere pentru tunuri. Cetatea este finalizată în anul 1592 de către Karolyi Mihaly (1554-1595). Fiul său, numit la fel, Karolyi Mihaly (1585-1626), ajunge la curtea regelui Matyas II, iar pentru merite deosebite primeşte titlul de baron. Prin cumnatul său Bethlen Gabor, ia parte la diferite misiuni diplomatice, primind din partea principelui titlul de comite suprem al comitatului Satu Mare.

În 1712, contele Karolyi Sandor are în proprietate 165 de sate

Pentru a face faţă cu succes unui eventual atac, cetatea se modifică între anii 1661-1665, fortificaţiile cetăţii lărgindu-se şi fiind repartizată o garnizoană germană care beneficia de artilerie proprie. În urma numeroaselor atacuri, cetatea suferă avarii grave, reparate prin lucrările din anul 1678. Având o poziţie strategică şi o formă solidă, cetatea face parte pe parcursul întregului secol XVII din sistemul de fortificaţii împotriva turcilor.În 1699, baronul Karolyi Sandor (1669-1743), transformă şi împodobeşte cetatea. La izbucnirea răscoalei antihabsburgice (1703) condusă de Francisc Rakoczi II, Karolyi Sandor susţine cauza răsculaţilor şi ajunge în 1705 să fie comandantul suprem al armatei. În urma războiului cetatea necesită noi lucrări de refacere, realizate în anul 1708, tot în acel an cetatea fiind gazda principelui Rakoczi pentru aproape 1 lună de zile. Războiul curuţilor s-a încheiat în anul 1711 când s-a semnat Pacea de la Satu Mare, baronul Karolyi Sandor având un rol foarte important în realizarea armistiţiului. În anul 1712, regalitatea maghiară hotăreşte să-i confere pentru merite deosebite lui K. Sandor, diploma de conte. Contele reuşeşte să facă din Carei o localitate înfloritoare din punct de vedere economic şi cultural, proprietatea sa numărând 165 de sate. Contele colonizează localitățile a căror populație a fost împuținată în urma războiului, cu șvabi catolici, această colonizare având loc între 1712-1774 perioadă în care sunt aduse aproximativ 466 de familii de șvabi.

În 1714 întemeiază lângă oraș “Grădina Viilor” pentru iobagii săi, iar în 1725 aduce în oraș ordinul “piariștilor” care înființează 2 ani mai târziu Liceul Piariștilor. Începând cu anul 1740, K. Sandor aduce la Carei și în comunele mai mari, evrei din Galiția, ca și arenda;i, comercianți, aceștia aducând venituri substanțiale familiei. Sprijină bisericile și școlile ecleziastice, este înmormântat la Căpleni în cripta familiei. În această perioadă și până la 1848, cetatea beneficiază de apărare printr-o garnizoană formată din așa numiții haiduci, așezați în oraș din satele învecinate.

Moștenitorul domeniului Karolyi, fiul lui K. Sandor, Karolyi Ferenc (1705-1758) este recunoscut ca un om cult. La 1754, înființează prima tipografie din comitatul Sătmar, tipărind la început cărți necesare funcționării școlii și traducând cărți religioase din alte limbi. A avut succes pe plan militar devenind în 1748 general de cavalerie.

În 1792, cetatea se transformă în castel

După aplanarea conflictelor militare din zonă, se nasc primele planuri de transformare a cetății într-o clădire cu funcții în special rezidențiale. Inițiatorul acestor transformări este fiul lui Karolyi Ferenc, Karolyi Antal (1732-1791). Acesta deține funcția de prefect al comitatului Sătmar, din 1760 Careiul fiind reședintă comitatului. K. Antal, a luat parte la lucrările comisiei care se ocupă cu regularizarea apelor curgătoare din Satmar si cu desecarea mlaștinii Ecedea. Se căsătorește cu baroneasa Harruckern Josefa, primind ca zestre o moșie întinsă în Csongrad și Bekes (Ungaria). A avut un singur fiu, Karolyi Jozsef (1768-1803), prefect de Bekes și după moartea tatălui său și de Sătmar. Lucrările de transformare a cetății debutează în 1792 după planurile arhitectului Iosif Bitthauser. Elementele principale de fortificație, bastioanele, sunt demolate cetatea fiind transformată într-un castel în stil baroc. După o descriere a vremii, castelul acoperit cu șindrilă urma un plan patrulater, cu 2 etaje având intrarea în partea de nord. Etajul superior beneficia de 21 de camere iar cel inferior de 20 de camere. În jurul castelului se amenajează o grădină dupa model englez, care avea și o seră cu plante exotice.

Careiul dobândește statutul de oraș în 1848

Castelul baroc beneficiază de vizitele membrilor familiei imperiale. În anul 1797, Karolyi Jozsef primește la rezidența sa vizita prințului Joseph de Habsburg, iar aproape un secol mai târziu, în 1884, prințul Rudolf de Habsburg petrece 2 zile la Carei în compania soției sale. De numele familiei Karolyi se leagă construirea bisericii romano-catolice și a școlii de același rit. În această perioadă se construiește și clădirea ce va servi drept sediu comitatului, biserica reformată, cea greco-catolică ruteană și română, și s-au înființat breslele cele mai importante. Statutul de oraș este dobândit oficial în 1848, dar abia în 1876 Careiul este ridicat la rangul de oraș cu consiliu ales, Hegedus Joszef fiind primul primar. Sigiliile și stema orașului datează din 1848, reîntărite în 1902 și 1907 de impăratul Ferenc Jozsef.

Următorul reprezentant de seamă al familiei nobiliare este Karolyi Gyorgy (1802-1877), fiul lui K. Jozsef. Acesta are o activitate publică însemnată, face călătorii de studiu în Europa și Orientul Apropiat iar în 1848 devine prefectul comitatului Sătmar. Este recunoscut ca fiind unul dintre fondatorii Academiei de Știintă Maghiare.

Secolul XIX a adus și calamități naturale care au provocat pagube importante. Putem exemplifica în acest sens, cutremurul din 1834, incendiile din 1836 și 1887, acesta din urmă devastând aproape întregul oraș. Imaginea actuală a Careiului este în mare parte rezultatul lucrărilor de reconstrucție de după acest ultim incendiu.

În cea de-a doua jumătate a secolului XIX se dezvoltă spectaculos și infrastructura transporturilor. În 1871 este inaugurată calea ferată Satu Mare-Debrecen, iar în 1877 linia către Zalău, ambele cu trecere prin Carei. În 1889 se inființează “Societatea de desecare a mlaștinii Ecedea”, care avea drept principal obiectiv, transformarea teritoriului mlaștinii în teren agricol. Asociația funcționa în actuala clădire a poliției municipale.

Aspectul actual al castelului este din anii 1892-1896

O nouă transformare a castelului, cea care conferă clădirii aspectul actual, are loc între anii 1892-1896 și este inițiată de Karolyi Istvan (1845-1907), fiul lui K. Gyorgy. Acesta ajunge deputat în Parlamentul maghiar și președintele Cazinoului Național. Urmând planurile renumitului arhitect Arthur Meinig, castelul baroc este transformat într-un edificiu în stil eclectic, având aspectul unui castel cavaleresc medieval. Structura de zid a castelului baroc este păstrată aproape în totalitate, fiind adăugate mai multe turnuri de diferite forme și dimensiuni, care conferă clădirii un aspect asimetric. De jur împrejurul castelului se execută un șant cu apă cu rol decorativ pentru a accentua impresia de castel medieval. Intrarea principala a fost transferată pe latura de vest a castelului, spre oraș. Curtea interioară a castelului baroc a fost inchisă prin ridicarea în partea estică a unei fațade în stil neogotic. Acoperișul curții a fost realizat din “șine de tren” la rândul lor acoperite cu grinzi masive pictate cu decoruri florale și transformată astfel într-un uriaș hol de primire (sala cavalerilor). Interiorul castelului este dominat de holul de primire, pavat cu mozaic și dotat cu 2 șeminee uriașe (unul funcțional și executat din marmură de Cararra, celălalt realizat pentru decor). Încăperea situată la intrarea secundară, dinspre sud a castelului funcționa ca și sală de mese si tot aici era capela familiei. Restul încăperilor de la acest nivel erau ocupate de slujitori sau se foloseau ca spații de depozitare. La etajul I aripa sudică era rezervată apartamentelor familiei Karolyi, iar majoritatea resturilor încăperilor, erau destinate oaspeților.

Membrii familiei părăsesc castelul în 1907

După moartea lui Karolyi Istvan, survenită în anul 1907, membri familiei părăsesc castelul. După incheierea primului război mondial, multe dintre elementele de mobilier și obiectele de valoare din castel, au dispărut.

Careiul, alături de întreaga Transilvanie revine României. În urma reformei administrative din 1926, orașul Carei iși pierde titulatura de reședință de judet și este anexat împreună cu localitățile înconjurătoare județului Sălaj. În perioada interbelică, ca urmare a unui acord dintre statul român și cel maghiar, obiectele de valoare rămase în castel (în special tablourile) au fost înapoiate familiei Karolyi. Moștenirea familiei a fost atribuită după moartea lui K. Istvan lui Karolyi Gyula (1871-1947). Acesta a fost un remarcabil politician, în perioada 1906-1907 a luat parte la opoziția națională împotriva guvernului de la Fejervar. În perioada guvernării “coaliției”este prefect de Arad. Este prim ministru pe vremea “Republicii Maghiare de Consiliu” constituită la Arad în 5 mai 1919, în scopul răsturnării dictaturii proletare, apoi în guvernul contrarevoluționar de la Szeged (30 mai-12 iulie 1919).

Castelul din Carei este vizitat în anul 1919 de către regele Ferdinand I al Romaniei și regina Maria. După primul război mondial, o parte a castelului este transformată în sanatoriu, iar restul găzduiește un casino. După începerea celui de-al II-lea război mondial, familia Karolyi donează castelul armatei maghiare, care înființează o școală militară de cadeți, transformată în spital militar în anul 1944. După momentul 23 August 1944, castelul intră în posesia statului român și este administrat de către Ministerul Culturii. În perioada comunistă castelul găzduiește instituții culturale de interes public< muzeul, casa de cultură și biblioteca orășenească. În urma reformei administrative din 1968 partea care a trecut în 1926 județului Sălaj, revine județului Satu Mare. În anul 1995, orașul Carei este declarat municipiu.

Castelul are acum strălucirea de la sfâr;itul secolului XIX

Astăzi, castelul găzduiește ca expoziții permanente, o expoziție de interioare istorice care redau ambianța unui castel amenajat la sfârșitul secolului XIX și o mică expoziție de istorie locală. Expoziția de la primul etaj al castelului, încearcă să redea cu ajutorul reconstituirilor de interioare istorice în 10 săli diferite, atmosfera istorică a unui castel din epocă modernă. La baza concepției expoziționale a stat ideea de a reda cât mai fidel aspectul interior al unei rezidențe aristocratice funcționale de la sfârșitul secolului XIX. În cadrul expoziției a fost utilizat mobilier original în diverse stiluri artistice specifice ambientului eclectic de la finalul secolului XIX.

Stilurile artistice utilizate sunt< renaștere, neorenaștere, baroc, neobaroc, biedermaier, empire. Cu ajutorul izvoarelor scrise cum ar fi inventarul castelului, tematica fiecărei săli de expoziție a fost decisă pe baza analogiilor istorice disponibile și a structurii arhitectonice a fiecărei încăperi. S-au realizat< o bibliotecă, 2 antreuri, o cameră de relaxare pentru bărbați, un salon de bal, o sufragerie, budoirul doamnelor, un dormitor, o cameră de toaletă și o sală de muzică.

Mihai Mocan,

muzeograf castel Karolyi