Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Satu Mare are cei mai puternici polițiști din România

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Gabriel Mândruț și Florin Varhaniovschi de la IPJ Satu Mare au fost învingători

Cei mai buni polițiști la categoria sub 35 de ani, cu sătmăreanul Gabriel Mândruț pe primul loc (tricoul cu numărul 25)
Cei mai buni polițiști la categoria sub 35 de ani, cu sătmăreanul Gabriel Mândruț pe primul loc (tricoul cu numărul 25)

 

Sala LPS din Satu Mare a găzduit sâmbătă concursul “Cel mai puternic polițist din România”, o competiție sportivă care a fost împărțită pe două categorii: sub 35 de ani și peste 35 de ani. La ambele s-au impus polițiști de la Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare.

Totul a început în dimineața zilei atunci când pe strada Ady Endre au fost prezenți și oficialități ale județului. I-am putut remarca la deschiderea oficială pe primarul municipiului Satu Mare – Dorel Coica, pe prefectul județului – Eugeniu Avram și pe viceprimarul Radu Roca.

Concursul a avut în jur de 80 de participanți din țară, dar și din străinătate (oameni ai legii din Italia și Ungaria). A fost o întrecere de crossfit, o ramură a fitness-ului, cea care îmbină elemente de anduranță, forță, viteză, putere, rapiditate s.a. De altfel, activități zilnice necesare polițiștilor. A fost primul concurs de acest gen organizat în țara noastră.

După mai multe ore de concurs a venit și festivitatea de premiere. La categoria de sub 35 de ani, pe primul loc s-a clasat sătmăreanul Gabriel Mândruț de la IPJ SM, cel care a terminat circuitul în 13 minute și 48 de secunde. A fost urmat de Constantin Bolba de la IPJ Bihor (15min, 40 sec.) și de Ioan Burlacu de la IPJ Botoșani (19min, 56sec). “În spatele acestui rezultat stă foarte multă muncă. M-am antrenat foarte mult în ultimele trei săptămâni. Faptul că am luat locul 1 înseamnă că m-am pregătit mai mult ca alții și nicidecum că ceilalți au fost slab pregătiți. A fost un concurs frumos, o primă competiție de acest gen în țară și sperăm ca ediția de anul viitor să o ridicăm la un nivel mai mare”, ne-a spus Gabriel.

De partea cealaltă, la categoria peste 35 de ani titlul de cel mai bun polițist i-a fost oferit sătmărenului Florin Varhaniovschi de la IPJ SM, înregistrând un timp de 14 minute și 22 de secunde. Podiumul a mai fost completat de Alin Tătar de la IPJ Bihor (18min, 24sec.) și de Dorin Pop de la IPJ Mureș (21 min, 11sec.). Open-ul general a fost câștigat de Gabriel Mândruț, care a avut cel mai bun timp.

Totodată, printre concurenți s-a aflat și o concurentă. Pamela Izsaky de la ITPF Sighetu Marmației ne-a declarat că la ediția viitoare își dorește să urce pe podium, sâmbătă ocupând doar locul 11 la categoria sub 35 de ani.

Competiția s-a aflat la prima ediție și a fost organizată de Sindicatul Național al Agenților de Poliție și Ministerul Afacerilor Interne. S-a născut la inițiativa unor polițiști din Satu Mare, membri ai Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

Această idee a fost pusă în aplicare într-un parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne și cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și al Primăriei Satu Mare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

8 comentarii

  1. stiam ca Pedro si Gabi sunt buni dar acum am vazut ca sunt foarte buni. Organizare, mobilizare, sponsorizare, cazare, protocol…etc + participare, şefi, prefect, primar şi vice, secretar de stat adus in SM, TV in direct ( A1) plus faptul ca asemenea tip de concurs este unic in Romania, un debut, care, ca orice debut are si scapari ( ca sa aiba carcotasii ce comenta). Concursul, asa cum a fost i-a mobilizat pe multi si fac pariu ca la urmatoarea editie, care se va organiza OPEN, tot la SM va fi preselectie, atat de multi vor fi doritorii. Bravo baieti !!!

  2. organizarea foarte buna,participanti mediocri uneori penibili,asa cum era normal la cronometru au fost colegi celor care au iesit cistigatori,boicot al tuturor participantilor inainte de inceperea concursului pentru a taia din greutati.
    daca avem cei mai puternici politisti in SM de ce se vind tigari in Piata Somes.
    Felicitari celor care vind steroizi si anabolizante in Satu Mare .

Lasă un răspuns