Actorul de origine australiană Hugh Jackman a reuşit să strângă suma de 1,85 de milioane de dolari în scopuri caritabile, sâmbătă, cu ocazia zilei sale de naştere.
Starul din “The Wolverine” a sărbătorit împlinirea vârstei de 45 de ani cu un spectacol susţinut în cadrul Dolby Theatre din Hollywood, unde a cântat, a dansat şi a povestit diverse întâmplări de pe platourile de filmare într-un eveniment denumit “One Night Only”. Actorul a fost susţinut şi de o orchestră de 17 persoane – relatează Mediafax. La acest eveniment au participat 4.500 de persoane care au donat împreună 1,85 milioane de dolari, bani care au ajuns în Fondul Motion Picture & Television. “One Night Only” a reprezentat o variaţie a show-ului pe care actorul îl susţinea la New York, pe Broadway.
“Am împlinit 45 de ani, sau, aşa cum se spune pe aici, în Los Angeles, 36. Această vârstă îmi deschide cariera spre o serie de oportunităţi mai comerciale. Poate că acum am să pot să fac reclamă la Viagra”, şi-a deschis actorul “recitalul”. În momentul culminant al show-ului, spectatorii i s-au alăturat lui Hugh pentru a-i cânta la mulţi ani, iar actorul a organizat rapid o licitaţie în care a vândut două dintre cămăşile pe care le-a purtat în respectiva seară pentru suma de 11.000 de dolari fiecare.
Fii primul care comentează