Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

SUA şi România doresc extinderea comertului şi investiţiilor bilaterale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vicepreşedintele american Joe Biden a subliniat marţi, în cadrul întrevederii cu premierul român Victor Ponta, că “succesul Romaniei ca partener democratic cu un puternic stat de drept” este “vital” pentru climatul de afaceri şi reprezintă un interes comun , a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Potrivit acestui comunicatcitat de Mediafax, Biden a reafirmat angajamentul solid al Statelor Unite pentru un parteneriat strategic cu România.

De asemenea, vicepreşedintele american i-a mulţumit lui Ponta pentru sprijinul constant, acordat în mai multe provocări regionale, înclusiv în Afganistan şi prin gazduirea unei baze de apărare antirachetă la Deveselu, în sprijinul forţelor NATO. Acest fapt demonstrează “dedicarea neclintită a României, ca partener bilateral şi aliat NATO, pentru consolidarea securităţii regionale şi internaţionale”, a apreciat Biden.

Premierul român şi vicepreşedintele american au convenit asupra necesităţii extinderii comerţului şi investiţiilor între cele două state. Potrivit Casei Albe, ei au apreciat importanţa negocierilor din cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, care are potenţialul de a “genera creşteri semnificative” în numărul locurilor de muncă, susţinute prin comerţul şi investiţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Premierul Victor Ponta a fost primit marţi, la Casa Albă, de vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discuţie al cărei principal subiect este Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări.

Premierul se află în vizită oficială la Washington, în intervalul 21-23 octombrie.

Ponta a precizat că miercuri va discuta şi cu reprezentanţi ai Congresului american cu atribuţii privind modificarea legislaţiei care să permită includerea României în programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor.

 

Investitorii americani vor protecţie din partea Guvernului dacă vin în România

Oficialii americani au transmis autorităţilor române mesajul că doresc ca interesele legitime ale firmelor să fie protejate şi au cerut asigurări că activitatea acestora va fi sprijinită dacă este desfăşurată legal şi pe baza tuturor avizelor, potrivit premierului Victor Ponta, aflat în SUA.

“Pe ei îi interesează o protecţie din partea Guvernului şi, după aceea, din partea justiţiei a intereselor legitime ale companiilor americane. Adică, dacă Guvernul decide şi dacă după aceea, cu atât mai mult, un judecător spune «ăsta e terenul vostru, pe care l-aţi obţinut legal, aveţi toate avizele», nu înţeleg că nu pot să-şi desfăşoare activitatea sau că cineva vine şi le dă foc la maşini, aia nu înţeleg. Aici mesajul a fost, pe bună dreptate, foarte clar: «Vin companii, vrem să investim mai mult, dar asiguraţi-ne că nu păţim ca în cine ştie ce ţări din lume şi trebuie să fugim repede cu elicopterul de acolo», lucru care nu se va întâmpla”, a spus Ponta la România TV, după discuţia cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden.

El a susţinut declaraţia după ce, miercuri, aproximativ 500 de persoane din Siliştea, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, au protestat în perimetrul unde compania americană Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns