Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ponta vrea să rămână premier până în 2016

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara, la România TV, că vrea să rămână prim-ministru până în 2016.

“Eu vreau să rămân prim-ministru până în 2016 și toate scenariile astea pe care noul prezicător, noul ghicitor al națiunii, domnul Băsescu, le face la televizor eu le iau în râs, pentru că acum vreo lună spunea că poate să n-aibă PSD candidat, acum două zile zicea să n-aibă. Cine îl mai bagă în seamă? Eu, sincer, nu îl urmăresc pe domnul președinte Băsescu. Constat o stare de disperare care recunosc că mă binedispune. Cu cât este mai disperat domnul președinte Băsescu, cu atât îmi dau seama că trece timpul. Am văzut că a respins și Curtea Constituțională sesizarea cu referendumul, intrăm în ultimul an. Domnul președinte știe că este în ultimul an și de aceea este așa supărat”, a spus Ponta, citat de Agerpres.

Victor Ponta a mai spus că își dorește ca viitorul președinte al României “să nu se mai uite prin dosare”.

“Spre deosebire de domnul Băsescu, eu nu cunosc lucruri din dosare. Doar domnia sa știe totdeauna din dosare ce aveți dumneavoastră în dosar, ce am eu, ce are altul. Eu îmi doresc ca viitorul președinte al României să nu se mai uite prin dosare, să nu mai sune procurorii, să nu mai sune miniștrii ca să salveze șefi de bănci care dau credite”, a spus Ponta.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns