Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

SUA felicită România de Ziua Naţională

Secretarul de Stat american, John Kerry
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mesajul a fost transmis de secretarul de stat John Kerry
Mesajul a fost transmis de secretarul de stat John Kerry

John Kerry, secretarul de Stat al Statelor Unite, transmite felicitări poporului român, în numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, cu ocazia Zilei Naţionale a României, celebrată pe 1 decembrie.

“În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, transmit cele mai bune urări tuturor românilor cu ocazia Zilei Unirii, pe 1 decembrie”, a declarat John Kerry, conform unui comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, scrie Mediafax.

“Anul acesta, Statele Unite şi România au parcurs etape importante în parteneriatul strategic. În octombrie, ţările noastre au inaugurat lucrările la baza aeriană de la Deveselu, unde va fi construită o nouă unitate antirachetă – o contribuţie semnificativă pentru securitatea noastră comună şi a Alianţei Nord-Atlantice”, a adăugat John Kerry.

“De asemenea, am înnoit Acordul bilateral Fulbright, program de schimburi educaţionale la care, din 1960, au participat peste 3.000 de studenţi, profesori şi cercetători din ambele ţări. Relaţiile economice dintre Statele Unite şi România sunt puternice, cu investiţii de miliarde de dolari începând din 1990”, a continuat secretarul de Stat american.

“Statele Unite sunt mândre să aibă un prieten apropiat şi un aliat precum România; ne gândim chiar la consolidarea parteneriatului nostru în anii următori”, a încheiat Kerry.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns