Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Parlamentul a adoptat bugetul pe 2014

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor. Bugetul de stat a fost adoptat cu 346 voturi “pentru”, 49 de voturi “împotrivă” şi 7 abţineri, iar bugetul asigurărilor sociale de stat a întrunit 347 voturi “pentru”, 49 de voturi “împotrivă” şi 7 abţineri.

Proiectul bugetului de stat a fost dezbătut într-o singură zi, deputaţii lucrând marţi de dimineaţă până la miezul nopţii, iar parlamentarii PPDD s-au retras de la dezbateri, dar au participat la vot.

Preşedintele Băsescu a discutat, marţi, la Cotroceni, cu premierul Ponta, la întâlnire fiind prezenţi miniştrii Chiţoiu şi Voinea, precum şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Şeful statului a afirmat, în declaraţia de presă susţinută după întâlnirea de la Palatul Cotroceni, că punctul de vedere al lui Victor Ponta a rămas “inflexibil”, respectiv că va fi introdusă taxa suplimentară la combustibili.

Anterior afirmaţiei lui Băsescu, premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele nu şi-a schimbat poziţia faţă de proiectul de buget, care a fost extrem de “inflexibilă”, iar singura rugăminte a Guvernului a fost, în aceste condiţii, să nu tergiverseze excesiv de mult aprobarea bugetului.

Preşedintele va respinge Legea bugetului, o va retrimite Parlamentului şi ia în calcul, ulterior, şi sesizarea Curţii Constituţionale.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns