Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Poliţia deţine un sistem care ar fi putut localiza cu exactitate epava

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Medicii răniţi după aterizarea forţată au fost căutaţi mai mult de şapte ore, deşi Poliţia Română are un sistem care i-ar fi localizat imediat. Este vorba despre un sistem care încape într-o geantă şi care a costat aproape 3 milioane de lei.

 

De ce nu a folosit aparatura de care dispune pentru salvarea victimelor accidentului din Apuseni. Poliţia afirmă că avea nevoie de acordul unui judecător pentru a folosi sistemul performant de localizare, despre care susţineau că are ca scop principal salvarea de vieţi omeneşti. 

IGPR susţine că avea nevoie de acest accept pentru a putea intercepta şi localiza semnalul telefoanelor celor aflaţi în avion. 

Potrivit reprezentanţilor poliţiei, sistemul, care a costat aproape 3 milioane de lei, este folosit pentru interceptări şi localizarea unor persoane cercetate penal.

Echipamentul a fost cumpărat anul trecut de la compania germană Syborg şi, deşi are capacitatea să asculte telefoanele mobile, poliţia a insistat că singurul motiv pentru care îl cumpără este pentru localizarea terminalelor care folosesc sistemul celular.

Pe de altă parte, avionul SMURD cumpărat din donaţiile românilor nu a putut fi folosit în cazul tragediei din Cluj pentru că este în reparaţii.

Pilotul Adrian Iovan şi o tânără medic rezident şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic de luni. A fost nevoie de 8 ore ca cei 7 oameni din avion să fie găsiţi nu de autorităţi, ci de pădurari şi de o echipă de off-road. Asta deşi au fost mobilizaţi sute de oameni din diverse structuri ale statului. 

Ajunşi la locul tragediei, pădurarul şi ceilalţi localnici au improvizat o targă şi au început să care din răniţi prin zăpadă, 3 kilometri, până la cel mai apropiat drum.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

3 comentarii

  1. Fir-ar sa fie de birocratie. Doamne ferste sa deranjam vreun mare judecator in cazul asta, sau sa folosim , chiar fara acord, aceste echipamente care, de fapt, ar trebui puse in slujba oamenilor.Lasa-le naibii de avioane proaste, elicoptere fara benzina, medici fara echipamente, bine ca isi cumpara alesii nostri masini, iahturi, vile, e, sa vad daca era vreun mare mahar cazut, nu-l deranja nimeni pe procuror sau judecator…Sa nu dea soarta sa fie cineva in locul acelor oameni pe care nu i-a ajutat nimeni….Sa ne fie tuturor rusine, ca greu doar lor le-a fost.

  2. Vad ca la tv-uri se da vina pe soft-ul furnizat de firma Deputatul Sebastian Ghita. Nu e prima data cand se da vina pe un soft si cine o fac sunt niste amatori. Un program face ceea ce i s-a cerut sa faca iar daca-i dai date de intrare gresite sau incomplete va scoate rezultate gresite sau incomplete. Ma indoiesc ca softul nu a fost verificat si cred ca vina e in alta parte. Referitor la aparatura politiei, precis ca localizeaza cu precizie de cativa metri problema e judecatorul de care tocmai atunci ai nevoie.

Lasă un răspuns