Credincioşii greco-catolici din Satu Mare au cinstit memoria marelui luptător Vasile Lucaciu. Duminică, 26 ianuarie, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 12.00, la Catedrala Greco Catolică Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, credincioşii au participat la un moment aniversar dedicat lui Vasile Lucaciu.
Cei prezenţi au avut parte de un program artistic şi cultural. Programul artistic a fost asigurat de către un grup de elevi de la Liceul de Artă “Aurel Popp”, Satu Mare, coordonaţi de către doamna profesoară Angela Kusnyer. Elevii care au interpretat piese la pian de I.S.Bach, G.F. Handel, F Haydn şi F.Chopin au fost: Struczui Zsuzsana clasa a II-a, Bodo Diana clasa a V-a, Ţimerman Graţian clasa a IV-a, Torja Cristian clasa a VI-a şi Costea Denisa clasa a VI-a.
Programul cultural a fost asigurat de către poetul Vasile Pop şi de către conferenţiar universitar doctor Claudiu Porumbăceanu. Vasile Pop a recitat o poezie proprie intitulată “Odă lui Lucaciu”. Claudiu Porumbăceanu a susţinut un discurs despre importanţa activităţilor lui Vasile Lucaciu de-a lungul vieţii sale. Printre altele a vorbit şi despre statuia ridicată în cinstea luptătorului în oraşul Satu Mare, care a reprezentat un moment istoric de o reală importanţă pentru sătmăreni.
2 comentarii
Pacat ca VASILE LUCACIU a fost numai al greco catolicilor,celelalte confesiuni numai unde e prilej de ceva campanie USL ista?
O coroana de flori s-a depus la statuia lui? Alte generatii au fost in stare sa -l treaca in,, nemurire” ridicandu-i un monument si noi nu suntem in stare sa -i ducem o floare.