Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Olanda recunoaște unele evoluții pozitive ale României

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Autorităţile de la Haga sunt stricte şi ştiu că uneori sunt privite cu încruntare din această cauză, dar în acelaşi timp sunt şi corecte, a declarat, luni, la Bucureşti, ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, referindu-se la raportul MCV pentru România.

În cadrul conferinţei de presă comune cu ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, Frans Timmermans a precizat că raportul MCV publicat la 22 ianuarie conţine “câteva elemente foarte încurajatoare”, iar Olanda va studia “cu atenţie” acest document.

“Poziţia noastră este întodeauna aceeaşi, suntem stricţi şi ştim că uneori suntem priviţi cu încruntare pentru că suntem stricţi, dar suntem şi corecţi. Şi cred că acolo unde vedem paşi înainte în România trebuie să recunoaştem acest lucru”, a spus Timmermans, citat de Mediafax.

Şeful diplomaţiei olandeze a mai precizat că Haga va face “o evaluare completă” a raportului, după care va discua la Bruxelles, “în spiritul cooperării şi al dorinţei de a rezolva împreună problemele”.

Timmermans a subliniat că Olanda este “de mulţi ani parte a reformei judiciare din România”, în sensul “oferirii de expertiză, al schimbului de judecători”.

Oficialul olandez a mai spus că judecătorii din ţara sa care au lucrat în România se întorc şi spun că văd “schimbări pozitive”. Acest lucru “ne încurajează să continuăm această cooperare, pentru că este benefică pentru ambele ţări”, a evidenţiat Frans Timmermans.

El a mai punctat faptul că România şi Olanda sunt parte a familiei europene, “guvernată de un set de reguli europene”.

În ceea ce priveşte dosarul Schengen, Frans Timmermans a declarat că a luat notă de poziţia autorităţilor de la Bucureşti şi de dorinţa acestora de a adera până la sfârşitul anului 2014. “Înţeleg pe deplin ceea ce spuneţi, suntem pregătiţi să ne uităm la dezvoltările pozitive (…) Guvernul olandez va aborda acest lucru (dorinţa de a adera în 2014 – n.r.) în stilul clasic, cu o atitudine strictă şi corectă şi sper ca asta să ducă la rezultate pozitive”, a spus şeful diplomaţiei olandeze.

 

România rămâne fermă în privința aderării la Schengen

 

România a îndeplinit condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen şi speră într-o decizie până la sfârşitul anului, a declarat, luni, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, care i-a transmis omologului olandez, Frans Timmermans, că Bucureştiul nu vede legătura între acest dosar şi MCV.

Printre temele abordate de cei doi miniştri de Externe s-a aflat şi raportul MCV publicat de Comisia Europeană, la 22 ianuarie, care “confirmă tendinţa pozitivă a evoluţiilor în domeniu”, potrivit ministrului Titus Corlăţean, citat de Mediafax.

“Am făcut cunoscută determinarea autorităţilor române pentru continuarea reformelor şi asigurarea independenţei justiţiei. Pe de altă parte, am subliniat – şi aceasta este poziţia de principiu, cunoscută a României – faptul că noi nu vedem o legătură între două subiecte care sunt importante: MCV şi Schengen, fiind procese care sunt guvernate de propriile reguli şi raţiuni”, a declarat şeful diplomaţiei române, în conferinţa de presă comună cu omologul olandez.

Referitor la aderarea la Spaţiul Schengen, ministrul Corlăţean a precizat că rămâne “o prioritate şi un drept legitim al României”.

“Noi am făcut eforturile pentru a îndeplini criterile din acquis-ul Schengen şi bineînţeles că, la momentul în care condiţiile politice pentru umanimitatea deciziei în UE vor fi întrunite, noi suntem extrem de interesaţi ca această decizie să poată fi adoptată în formula celor doi paşi, sperăm înainte de finalul acestui an”, a punctat ministrul de Externe.

Olanda este ţara care s-a opus cel mai adesea aderării României şi Bulgariei la Schengen, făcând legătura între acest dosar şi rapoarte pozitive pe MCV.

Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, se află, luni, la Bucureşti, într-o vizită care va include şi o întrevedere cu premierul Victor Ponta.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns