Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Revizuirea Constituţiei: Procurorul nu mai poate dispune interceptări

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, o serie de amendamente prin care se precizează că interceptările se pot face numai în cursul procesului penal, fiind eliminat textul care oferea procurorului dispunerea măsurii 48 de ore. Comisia a mai adoptat marţi un amendament la proiectul de modificare a legii fundamentale prin face face posibilă folosirea probelor obţinute ilegal doar în cazul în care acestea sunt în favoarea acuzatului, iar în celelalte cazuri sunt interzise.

UPDATE: Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a anunţat, marţi seară, finalizarea textului iniţiativei de modificare a Legii fundamentale, ca urmare a reanalizării documentului, care va fi transmis Curţii Constituţionale şi Comisiei de la Veneţia.

Interceptările se fac numai în procesul penal

“Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin alt mijloc electronic de comunicare, înregistrarea în mediul ambiental, localizarea sau urmărirea prin GPS, ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, înregistrarea de imagini, obţinerea listei convorbirilor telefonice ori alte asemenea tehnici prevăzute de lege se dispun de judecătorul instanţei competente să judece fondul cauzei şi numai în cursul procesului penal”, se arată în amendamentul adoptat în Comisia de revizuire la propunerea Asociaţiei Magistraţilor din România, relatează Mediafax.

În forma iniţială a textului din iniţiativa de revizuire, se preciza pentru articolul 28, alineatul 3: “Reţinerea, predarea sau perchiziţionarea trimiterilor poştale, interceptarea convorbirilor şi a comunicărilor, interceptarea în mediul ambiental, percheziţia informatică şi accesul la un sistem informatic şi la un suport de stocare a datelor informatice, obţinerea datelor informatice, inclusiv a datelor de trafic şi a datelor de localizare, identificarea abonatului, a proprietarului, a utilizatorului unui sistem de comunicaţii electronice sau a unui punct de acces la un sistem informatic ori alte asemenea tehnici se dispun de judecător, în condiţiile legii”.

Totodată, textul care stabilea posibilitatea procurorului de a dispune pentru 48 de ore, în cazuri de urgenţă deosebită, interceptarea comunicaţiilor a fost eliminat de membrii comisiei. Această reglementare era prevăzută atât în textul iniţiativei de revizuire a Constituţiei, cât şi în amendamentele propuse de AMR.

De asemenea, membrii Comisiei juridice au mai adoptat un amendament prin care principiul egalităţii de arme între acuzare şi apărare este extins de la faza de judecată la întregul curs al procesului penal.

Probe obţinute ilegal doar în apărarea acuzatului

“Este interzisă folosirea unei probe obţinute ilegal, cu excepţia cazului în care aceasta este folosită în favoarea celui acuzat”, se arată în noua formă a alineatului 14 al articolului 23 din iniţiativa de revizuire.

Iniţial, textul propus spre introducere suplimentar în textul legii fundamentale arăta: “Este interzisă folosirea unei probe obţinute ilegal”.

Amendamentul a fost formulat de senatorul PSD Ioan Chelaru şi adoptat în unanimitate de membrii comisiei de revizuire.

PDL nu participă nici marţi la lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei.

Avocatul Poporului nu mai poate fi revocat

Potrivit unor amendamente votate de membrii comisiei, Avocatul Poporului nu mai poate fi revocat din funcţie de Parlament iar mandatul său poate înceta doar în caz de deces, de incompatibilitate sau de demisie.

Potrivit unui alt amendament adoptat de comisie, “Avocatul Poporului este instituţia autonomă care are drept scop apărarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raport cu instituţiile publice”.

 

Miniştrii nu pot fi demişi prin moţiuni simple

 

A fost eliminată prevederea conform căreia Parlamentul trebuia să aprobe prin vot organizarea referendumurilor, în situaţia în care acesta este solicitat de preşedinte sau de 250.000 de cetăţeni.

S-a renunţat şi la ideea moţiunii de cenzură contructivă, respectiv ca în momentul iniţierii acesteia să fie precizat şi potenţialul candidat pentru funcţia de prim-ministru.

În cazul arhitecturii sistemului de justiţie nu au fost operate modificări faţă de actuala formă a legii fundamentale, cu precizarea că şeful statului nu va mai prezida şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii.

În cadrul şedinţei de marţi a Comisiei de revizuire s-a mai renunţat la prevederea prin care o adoptarea unei moţiuni simple împotriva unui ministru putea să ducă la demiterea acestuia.

De asemenea, în cazul posibilităţii dizolvării Parlamentului ca urmare a neînvestirii Guvernului s-a prelungit termenul pentru validarea unui Cabinetului de la 30 de zile la 60 de zile. În plus, s-a menţionat că pentru dizolvarea Parlamentului e necesară respingerea a trei propuneri de Guvern şi nu doar a unei singure propuneri în termenul de 60 de zile.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns