Preot Iulian Budău SJ – Parohia Calvaria: “Te rog, mulţumesc, iartă-mă!”

Asculta acest articol

Suntem într-o perioadă a anului în care viaţa de cuplu este în atenţia mijloacelor de comunicare, în centrul preocupărilor comercianţilor de tot felul, în inima celor ce au sau doresc să aibă o persoană iubită în viaţă.

A trecut 14 februarie, cu sărbătoarea Sfântului Valentin. Se apropie 1 şi 8 martie, cu toată încărcătura afectivă şi financiară pe care o presupun. Încărcătură afectivă pozitivă, pentru că primăvara vine ca o uşurare după o iarnă atipică, dar totuşi iarnă. Tensiune pentru cei cu probleme de cuplu sau pentru cei care sunt în căutarea unei perechi. Implicaţii financiare, pentru cei care cred că un cadou trebuie să fie neapărat şi scump.

Pe acest fond de maximă gingăşie, de creativitate pusă în mişcare, de idei frumoase şi gânduri bune, de simţiri nobile şi eterne, pândeşte la uşă riscul de a uita lucruri elementare şi simple. La începutul oricărei literaturi din lume poate sta, în mai multe sau mai puţine cuvinte fraza: „un băiat iubea o fată”. Următoarea întrebare care declanşează povestea e: „şi ce-au făcut în această situaţie?”. Încep aventuri de tot felul cu iubiri şi despărţiri telenovelistice sau cresc în simplitatea dragostei din ce în ce mai umane?

A trăi împreună este o artă

Întâlnirea de pe 14 februarie a Papei Francisc cu aproximativ 15.000 de cupluri de tineri logodiţi din peste 30 de ţări aminteşte lucruri simple, profunde şi esenţiale. În primul rând faptul că „dacă iubirea este doar o stare psiho-fizică, nu se poate construi nimic pe această temelie. În schimb, dacă e relaţie, atunci este o realitate care creşte şi se poate spune că se clădeşte ca o casă. Iar o casă nu se construieşte singuri, ci împreună”, a spus Papa Francisc. În general, la sfârşitul perioadei în care tinerii își fac curte şi reuşesc să cucerească persoana de care se simt atraşi, ca un făcut, pare a fi şi momentul în care încep să se termine atenţiile de suprafaţă şi drăgălăşeniile. Celălalt pare a fi un bun de drept, binemeritat după o muncă asiduă de cucerire. Ei bine, Papa subliniază că tocmai acela e momentul în care relaţia începe să se lege în profunzime. E adevăratul punct de început de drum. „Faptul de a trăi împreună este o artă, un drum frumos şi fascinant. Nu se termină atunci când v-aţi cucerit unii pe alţii. Dimpotrivă, abia începe!”.

Cu aceeaşi ocazie Sfântul Părinte a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte pericolele „culturii provizoratului” în care trăim. Suntem din ce în ce mai ispitiţi să vrem totul aici şi acum. Suntem ispitiţi să trăim toate în funcţie de starea de moment. Cuplurile se fac şi se desfac în funcţie de impulsuri: stăm împreună până ne simţim bine şi apoi vedem… Există o frică aproape generalizată de a lua decizii pentru toată viaţa. Cu toate acestea, drumul lent şi lung al iubirii poate fi făcut cu blândeţe pentru toată viaţa amintindu-ne reguli simple, care ţin în primul rând de politeţe şi gingăşie. Iar politeţea, împodobită cu obişnuinţa simplă şi zilnică a rugăciunii în comun, poate face minuni. Papa Francisc le sugera logodnicilor ca, atunci când recită împreună „Tatăl nostru” să nu uite ca după ce se roagă „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” să ceară în rugăciune ceva esenţial: „iubirea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. În felul acesta viaţa împreună nu e bazată pe lupte de putere, pe violenţă, manipulare şi agresivitate, ci pe o politeţe blândă, ale cărei reguli pot fi sintetizate în trei cuvinte simple: „Te rog, mulţumesc, iartă-mă!”.