Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Zeci de mii de miei vor fi buni de sacrificat Paşte

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    E primăvară în toată puterea cuvântului. Oile sunt în plină perioadă de fătare. Dacă în micile gospodării fătările au început încă în a doua parte a lunii ianuarie, în exploataţiile mai mari încă oile urmează să dea naştere la progenituri. Ceea ce este sigur, potrivit unor informaţii primite de la Lia Ardelen, purtătoare de cuvânt în cadrul Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Satu Mare, până la începutul lunii februarie erau fătaţi aproape 16.000 de miei, cărora li se adaugă până acum alte câteva zeci de mii.

Aşa cum susţin oierii, dar şi inginerii zootehnişti, mieii ajunşi la aproximativ două luni sunt cei mai potriviţi pentru sacrificare, inclusiv pentru sărbătorile pascale.

Din statistica pusă la dispoziţiei de DADR prin purtătoarea de cuvânt, rezultă că la nivel de judeţ sunt 220.773 capete ovine, din care 145160 de oi adulte.

Practica a dovedit că peste 80% din acestea au dat sau vor da naştere la mieluţi, ceea ce ar însemna peste 110-120 de mii de mieii. Iată că oferta de Paşte va fi generoasă.

Rămâne de văzut care va fi cererea pe piaţă, asta ca urmare a faptului că în acest an sărbătorile pascale vor avea loc atât pentru români cât şi pentru maghiari pe 20 aprilie.

Este greu a face speculaţii în ceea ce priveşte preţurile de vânzare la momentul respectiv. O posibilă solicitare considerabilă de miei pentru export ar putea aduce surprize.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Femeie accidentată mortal

O femeie a fost accidentată mortal în apropiere de localutatea Ghenci. Victima, o femeie în vârstă de aproximativ 55 de ani n-a fost identificată.