Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Simpozion desfăşurat la Şcoala Gimnazială Medieşu Aurit

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

mediesŞcoala Gimnazială George Coşbuc Medieşu Aurit, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare şi Primăria Medieşu Aurit, derulează, în perioada decembrie 2013 – aprilie 2014, proiectul intitulat ,,Educaţia e şansa mea!”.

Zilele trecute, la şcoală a avut loc simpozionul cu tema Educaţia e şansa mea! Scopul urmărit de organizatori a fost acela de conştientizare a consecinţelor abandonului şcolar în rândul elevilor aflaţi în situaţie de risc şi luarea măsurilor de către şcoală, familie şi comunitate.

În deschiderea lucrărilor, directoarea Chiş Monica a prezentat obiectivele şi modul de desfăşurare a activităţilor cuprinse în proiect. Iată lista acestor activităţi: Lansarea proiectului: Părerea ta contează!; Curriculum-ul adaptat, planul de intervenţie personalizat între provocare, promovare şi realizare”; Scrisoare către părinţii mei – Scrisoare către copilul meu; O şcoală prietenoasă; Întrebări şi răspunsuri.

La aceste activităţi au participat partenerii proiectului-Primăria comunei, reprezentanţii Consiliului Local, Comitetul de Părinţi, cadrele didactice ale şcolii.

În cadrul simpozionului, s-au prezentat mai multe referate, urmate de o activitate interactivă cu părinţii, constând în rezolvarea unor fişe de lucru, menite să dea o soluţie în ceea ce priveşte prevenirea abandonului în rândul elevilor de etnie rromă, situaţia elevilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) şi a celor care au părinţi plecaţi în străinătate.

La final, s-au evidenţiat cadrele didactice care au contribuit cu materiale la derularea proiectului.

Informaţiile ne-au fost oferite de profesoara

Raluca Onea.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns