Din cele 65 SVSU câte sunt în judeţ, numai circa 20 sunt dotate cu autospeciale de stins incendii
Joi, 27 martie, începând cu ora 9, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă (ISU) “Someş” a avut loc o acţiune de instruire a celor 65 de şefi ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) din judeţul Satu Mare.
Instruirea a avut de fapt două părţi şi anume< în prima, participanţii au fost instruiţi teoretic iar în a doua practic, în apropierea Cantonului silvic din F oieni.
Au vorbit celor 65 de şefi de servicii prefectul dr. Eugeniu Avram, iar din partea ISU, locţiitorul inspectorului şef al ISU, colonel Nelu Hauşi precum şi şeful Serviciului prevenire, locotenent colonel Ioan Bura.
Serviciile voluntare trebuie să preîntâmpine incendiile
Prefectul a făcut un bilanţ sintetic al activităţii inspectoratului pe primele luni din anul în curs şi a activităţii serviciilor voluntare. De asemenea, dânsul a prezentat, tot sintetic, măsurile ce trebuie luate de către aceste servicii şi inspectorat pentru ca pe timpul campaniei dar mai ales a votului pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, să nu se prtoduce incendii sau alte incidente.
Colonelul Hauşi şi-a axat intervenţia pe pericolele de a izbucni incendii forestiere acum când agricultorii dau foc resturilor vegetale. În continuare, vorbitorul a reamintit participanţilor principalele măsuri ce trebuie luate pentru evitarea acestor pericole.
Locotenent colonelul Ioan Bura a atras atenţia supra posibilităţii izbucnirii unor incendii ce se pot răspândi repede şi pe arii întinse, atunci când se ard resturile vegetale. :i dânsul a reamintit condiţiile în care se pot desfăşura în mod legal astfel de operaţiuni de ardere a resturilor vegetale respectiv a miriştilor.
Citiţi continuarea pe ediţia tipărită de vineri, 28 martie, a Informaţiei Zilei
Fii primul care comentează