Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Istoria cinematografiei, de la filmul mut la tehnologia 3D

Frații Lumiere
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Frații Lumiere
Frații Lumiere

Data nașterii cinematografiei este considerată a fi 28 decembrie 1895, când Antoine Lumiére, din Lyon, a găzduit, la Paris, un show cu imagini în mișcare. Fuseseră filmate cu camere făcute de fiii săi, August și Louis Lumiére, și prezentate cu ajutorul unor proiectoare realizate tot de ei.

Se foloseau în acea perioadă mai multe tipuri de film pentru înregistrare și mai multe viteze de proiectare, dar în câțiva ani au devenit standard filmul de 35 mm al lui Edison și proiectarea la 16 cadre pe secundă folosită de Lumière. La acel moment, filmele aveau mai puțin de un minut și prezentau, de obicei, o singură scenă din viața de zi cu zi sau de la un eveniment sportiv, spre exemplu. Vizionările aveau loc în timpul unor spectacole de divertisment sau expoziții periodice.

Așa a început era filmelor mute, care a durat până în ani 1930. În această perioadă, filmele erau acompaniate de muzică live. În 1903, Edwin S. Porter a îmbunătățit procesul de editare al filmelor, stabilind că unitatea de bază a filmului nu este scena, ci cadrul. În 1908 existau deja 10.000 de cinematografe pe teritoriul SUA, industria începând să capete o structură clară de business ce încuraja consolidarea.

Filmele nu depășeau încă 15 minute. Dar, în 1906, a fost proiectată și prima producție de 80 de minute, filmul australian „The Story of the Kelly Gang”. Iar exemplul acesta a fost urmat și de alți producători abia în 1911. Au urmat apoi numeroase lung-metraje europene, precum “Queen Elizabeth” (Franța, 1912), “Quo Vadis?” (Italia, 1913) și “Cabiria” (Italia, 1914).

Filmul a devenit o atracție pentru clasele de mijloc, fiind recunoscut ca o adevărată formă de artă. Dar clasele mai educate considerau că filmul este doar pentru cei needucați, preferând să meargă la teatru. În 1907, în Franța, au luat naștere și așa numitele „Films d’Art”, menite să aducă în sălile de cinema și clasele sociale superioare. Erau, de fapt, piese de teatru filmate și proiectate, și nu au prins la public.

Cum Primul Război Mondial a încetinit dezvoltarea acestei industrii pe continentul european, Hollywood-ul a devenit centrul cinematografiei din întreaga lume – în anii 1920 producea deja 800 de filme anual, reprezentând 82% din industria globală. În această perioadă a luat naștere și filmul indian, în următoarea decadă fiind deja produse, în medie, 27 de filme pe an.

În 1927, studiourile Warner Bros. încercau diverse producții de film cu sunet, iar până în 1929 mai toate filmele de la Hollywood aveau dialoguri și muzică. Se spune că noutatea sunetului a fost foarte atractivă pentru public, practic salvând industria cinematografiei de efectele crizei economice din anii 1930.

În anii 1970, filmele cuprindeau din ce în ce mai multe scene de sex explicit, dar și imagini grafice cu oameni răniți și sângerând. În anii 1980, vizionarea filmelor la video, acasă, era deja o activitate populară. Anii 1990 au fost marcați de apariția caselor de producție independente, dar și a efectelor speciale în filme și a lung-metrajelor de animație. Distribuția digitală a devenit un fenomen, legile drepturilor de autor fiind iar în atenția studiourilor.

În anii 2000 a fost rândul documentarelor să aibă parte de succes comercial,. În 2002, Disney produce și primul film pentru IMAX, „Treasure Planet”, iar în 2003, „The Matrix Revolutions” a beneficiat, de asemenea, de o lansare pentru IMAX. Totodată, filmul 3D a fost adus în atenția publicului, devenind un standard curent.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns