Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PNL amenință cu o moțiune de cenzură pentru reducerea fiscalității

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

PNL va iniţia demersurile pentru depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta III dacă până la data de 1 mai Executivul nu va introduce măsurile de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale şi de eliminare a impozitului pe profitul reinvestit, cu aplicare de la 1 iulie.

“De introducerea acestor măsuri depinde introducerea moţiunii de cenzură. Suntem decişi ca, dacă Guvernul Ponta minte în continuare şi nu introduce aceste măsuri cel târziu până la 1 mai, cu termen de intrare în vigoare a scăderii CAS cu cinci punctre procentuale şi renunţarea la profitul reinvest de la 1 iulie, PNL va iniţia demersurile pentru moţiunea de cenzură”, a precizat liderului deputaţilor PNL, George Scutaru, marţi, într-o conferinţă de presă, scrie Mediafax.

El a arătat, răspunzând unei întrebări, că moţiunea de cenzură va fi introdusă în această sesiune parlamentară în cazul neîndeplinirii angajamentelor asumate de Guvern în privinţa celor două măsuri de reducere a fiscalităţii.

Scutaru a spus că moţiunea de cenzură este un act politic de care opoziţia beneficiază pentru a provoca o dezbatere parlamentară şi pentru a cenzura astfel politicile Guvernului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns