Din dorinţa de a reînvia vechiul ritual al clujenilor de a-şi umple dimineţile de sâmbătă cu un program de operă, Opera Națională Română din Cluj-Napoca îşi invită publicul la premiera de debut a Studioului de operă clujean, debut programat sâmbătă, 3 mai 2014. Vor fi prezentate “Bastien şi Bastienne” şi “Directorul de teatru”, ambele fiind creaţii ale lui Wolfgang Amadeus Mozart.
Studioul va dezvolta o agendă proprie de spectacole destinate adulţilor dar şi copiilor, ce vor fi jucate în special în matineu. Sunt vizate de asemenea reprezentaţii în spaţii alternative şi deplasări în localităţi din judeţul Cluj şi zonele limitrofe. Prima reprezentaţie va avea loc în 3 mai, începând cu ora 10:30. Pregătirea muzicală şi acompaniamentul la pian este realizat de Francisc Fuchs, concepţia dramaturgică şi direcţia de scenă stau sub semnătura lui Emil Stugaru, iar Cristina Albu este regizorul artistic.
Fii primul care comentează