AEP va mai organiza instruiri cu președinții și locțiitorii secțiilor
Marți, 6 mai, începând cu ora 14, în Sala mare a Consiliului Județean a avut loc o instruire cu viitori președinți și locțiitori ai secțiilor de votare din Colegiul nr. 2 Camera Deputaților Satu Mare.
Loredana Rusu, reprezentanta Aurotității Electorale Permanente (AEP) lângă care s-a aflat subprefectul Alfatter Tamas, a prezentat cele mai importante aspecte referitoare la pregătirea procesului de votare, calendarul activităților precum și cele ce trebuie desfășurate de către președinții și locțiitorii secțiilor de votare.
Reamintim faptul că din Colegiul electoral nr. 2 Camera Deputaților fac parte secțiile de votare din municipiul Satu Mare (numerele 26 – 43, 47, 49-51), Apa, Culciu, Medieșu Aurit, Odoreu, P[ulești, Valea Vinului, Viile Satu Mare.
Înainte de începerea instruirii, subprefectul Alfatter ne-a spus că, în timp ce pentru alegerile europarlamentare, toate secțiile sunt acoperite cu președiți și locțiitori, pentru cele din Colegiul 2 mai este nevoie de câțiva candidați pentru aceste funcții.
Am mai aflat că până la alegerile parțiale din Clegiul 2 Camera Deputaților și europarlamentarele din 25 mai, AEP va mai organiza instruiri cu șefii secțiilor de votare, instruiri la care vor participa și reprezentanții instituțiilor cu atribuții în ce privește pregătirea și desfășurarea alegerilor.
O secție de votare trebuie să aibă cel puțin 3 membri
Citiți continuarea pe ediția tipărită de miercuri, 7 mai, a Informației Zilei
Fii primul care comentează