Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Premierul invită PDL și PP-DD la consultări pe temele majore ale României

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Victor Ponta le-a scris liderilor Opoziției
Victor Ponta le-a scris liderilor Opoziției

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a lansat duminică, în numele alianței PSD-UNPR-PC, o invitație către partidele parlamentare de dreapta, în special către PDL, pentru a discuta împreună teme care privesc statutul României în Uniunea Europeană, dar și reformarea instituțiilor.

Ponta a subliniat însă că invitația pe care o lansează alianța PSD-UNPR-PC nu trebuie interpretată ca o invitație la o guvernare comună.

“Fac un apel către celelalte forțe politice reprezentate legitim în Parlament. În primul rând, PDL. În Parlament se află și PP-DD-ul (…). Odată încheiată o campanie cu extrem de multe accente radicale, cu acuzații foarte grave, cu cuvinte, jigniri care nu ne fac cinste niciunuia dintre noi, cred că este momentul, după câteva zile, să ne gândim totuși dacă nu putem să facem mai mult pentru țară. Nu vorbesc despre o intrare la guvernare a PDL, PP-DD. Sigur, ele trebuie să rămână în opoziție până în 2016, dar putem, și adresez o invitație în acest sens, să vorbim despre anumite teme majore ale României în perioada următoare”, a spus Ponta, la sediul central al PSD.

El a precizat că invitația va fi transmisă sub forma unei scrisori către președinții PDL și PP-DD, relatează Agerpres.

Potrivit lui Ponta, în primul rând, partidele vor trebui să stabilească statutul României în cadrul Uniunii Europene, dar și poziționarea față de situația din Ucraina și Republica Moldova.

“Temele vizează care este statutul nostru în UE, pe cine susținem pentru funcția de comisar european, pentru că aceasta nu poate fi o decizie a președintelui Traian Băsescu care a luat 6% la alegeri. Trebuie să fie o decizie a României. Apoi, care va fi poziția pe care România o are în continuare față de Ucraina și Republica Moldova, cei doi vecini ai României aflați sub diverse forme de pericol și de agresiune. Nici această decizie nu poate fi a unui președinte ilegitim, poate fi a forțelor politice care guvernează, care sunt în opoziție și care vor fi în Parlamentul României în perioada următoare”, a precizat liderul social-democrat.

Victor Ponta a punctat că alte teme ce ar putea fi discutate împreună cu PDL și PP-DD vor viza “modul și finanțarea armatei române în condițiile actuale” și aceasta fiind o decizie care “trebuie luată împreună”, dar și politicile fundamentale din sănătate și educație pe termen mediu și lung.

Premierul a precizat că o altă temă majoră este cea a asigurării funcționării instituțiilor democratice.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns