“În urmă cu câteva săptămâni pe drumul spre Odoreu, imediat după intersecția cu strada ce duce la pasarelă, în curbă s-au făcut lucrări. Problema este că a fost secționat carosabilul de-a latul, pe două benzi, și ca la noi, când s-a astupat groapa nu s-a pus suficient material.
Și asa se face că avem acum pe acea porțiune un drum în care ne distrugem mașina. Unde s-au făcut lucrări dăm cu mașina în groapă, fiindcă asfaltul e cu circa cinci centimetri sub linie.
Auzim acum că se aduc gurile de canal la nivelul carosabilului. Așteptăm să o vedem și pe asta. Propun însă înainte de toate verificări la străzile pe care se fac lucrări, pe care e secționat asfaltul de-a lungul și de-a latul. Că de reparat după încheierea lucrărilor nu mai repară nimeni cum ar trebui”, ne-a sesizat la redacție un cititor.
Fii primul care comentează