Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Și Dragnea crede că Băsescu trebuie să-și dea demisia

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În România nu există partide de dreapta, ci doar formațiuni politice care s-au reunit într-un grup de susținere pentru Traian Băsescu, a declarat joi, într-o conferință de presă la Tulcea, președintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea.

‘Nu există dreapta în România. Sunt doar câteva formațiuni politice de dreapta care s-au strâns într-un grup de susținere pentru Traian Băsescu. Sunt formațiuni cu două partide în spate care nu mai niciun fel de ideologie. PDL nu a avut niciodată ideologie sau nu a mai avut de când a trecut la PPE. PNL pierde orice legătură cu istoria acestui partid în condițiile în care este dispus să treacă la PPE și discută despre o fuziune care înseamnă și desființarea partidului’, a afirmat Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

El a adăugat că în prezent nu se poate vorbi despre coagularea dreptei, ci doar de grupuri politice care încearcă să facă ‘un grupuleț mai mare care să susțină un candidat la prezidențiale pe care nu-l știm’. ‘Cert este că e o idee a lui Traian Băsescu de a încerca să susțină pe cineva la prezidențiale pentru a câștiga și ca să-l pună pe el premier. Probabil că din cauza asta Crin Antonescu nu a mai vrut să fie candidat’, a spus vicepreședintele PSD, Liviu Dragnea.

Referindu-se la scandalul în care este implicat Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, Dragnea a susținut opinia exprimată public de liderul PSD, premierul Victor Ponta, potrivit căreia șeful statului trebuie să-și prezinte demisia.

‘Dacă se confirmă, ne aflăm în fața unei situații extrem de grave și cred că șeful statului trebuie să-și prezinte demisia. Nu știu dacă are vreo vină, dar dacă așa este, situația e extrem de gravă’, a mai afirmat vicepremierul.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns