Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Uriași în Grădina Romei la cea de a XIII-a ediție a Zilelor Culturale Partium

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Concerte, spectacole de teatru și program variat vă oferă și în acest an Zilele Culturale Partium, Ediția a XIII-a. Organizatorii nu au uitat nici de data aceasta de copii, căci le pregătesc programe speciale până părinții petrec la concerte sau mănâncă din mâncarea gătită la ceaun de maestrului bucătar Laci bácsi.


Luni, 18 august, cei mici (dar nu numai) sunt așteptați la scena în aer liber, amplasată lângă Turnul Pompierilor unde, la ora 18.00, vor putea urmări spectacolul Vrăjitorul din Oz, iar de la ora 21.30 Mireasa cu chip de cal, ambele spectacole prezentate de teatrul “Utcaszínház” din Budapesta.
Începând de sâmbătă, 23 august, vor fi organizate și pentru copii activități pe toată durata zile. Acestea se vor desfășura în Grădina Romei, pe Strada Copiilor, organizate de Asociaţiei Iniţiativa Tineretului Maghiar Satu Mare și Asociația Borókagyökér. Pe lângă acestea va fi amplasată și o scenă rotativă cu program interactiv – Împărăția basmelor, ca la cercetași, iar de la ora 11.00, în vecinătatea scenei mici, copiii vor putea trăi atmosfera târgurilor de odinioară unde vor avea ocazia să întâlnească clovni, reprezentații pe picioroange, recrutare de copii. Tot de la ora 11.00 începe spectacolul Teatrului de Păpuși Brighella: În căutarea unui Matei. De la ora 11.40, urmează spectacolul magicianului Belloni, la 12.40 un concert dedicat special copiilor, iar la ora 13.40 un concurs pentru descoperirea micilor talente care se va încheia cu o festivitate de premiere.

În Grădina Romei

Duminică, tot în Grădina Romei, programul pentru cei mici începe la ora 11.00 cu spectacolul echipei de majorete a Școlii Generale nr. 10. La 11.30 va avea loc spectacolul pe picioroange al Teatrului de Păpuși Vagabanda (Ungaria) – Circul uriaș, după care, la 12.30, concertul pentru copii prezentat de Cserey Csaba (Csabcsi). În primele ore ale după amiezii se organizează un concurs de atletism, de la ora 15.00, o reprezentație de tradiție militară a Ordinului “Szent György Lovagrend”, în organizarea Asociației Absolvenților Veterani Satu Mare.
Toți cei care sunt prea mari pentru un spectacol de picioroange, dar încă mici pentru expuneri politice, sunt așteptați de Consiliul Tineretului din județul Satu Mare și de Inițiativa Tineretului Maghiar care pregătesc nenumărate programe demne de un “like”: sâmbătă, 23 august, Grădina Romei, concurs Paint Ball și concurs de șah, la ora 15.00 are loc o conferință „Voluntariat acasă și în Europa” în cadrul căreia vor putea purta discuții cu voluntari din străinătate (program organizat de “Szatmári Fiatalokért Kulturális Egyesület”). La ora 17.00 urmează un program similar “Tineri de success în orașul Satu Mare” susținut de tineri de success ai orașului și candidatul de tineret UE al UDMR (program organizat de Consiliul Tineretului din județul Satu Mare).
Duminică, 24 august, la ora 10.00, ziua începe cu un concurs de ciclism în echipament special: fustă și pantofi cu tocuri, dar și cu conferința “Erasmus+ – oportunități nu doar pentru tineri” care oferă posibilitate celor prezenți să poarte dicuții cu voluntarii din străinătate al Serviciului European de Voluntariat.
Ar fi aproape imposibil de menționat întreaga listă a programelor pregătite pentru copii și tineri, dar va fi mult mai fascinantă participarea la acestea, decât lectura lor. Atenție deci, copii și adolescenți sătmăreni: în perioada 18-24 august aveți misiunea de a vă scoate părinții din casă și să veniți cu toții împreună la Grădina Romei pentru a participa la cel mai diversificat eveniment al anului, la cea de-a XIII-a ediție a Zilelor Culturale Partium!

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Lansare de carte

Asculta acest articol Joi, 30 octombrie 2014, orele 16, la Restaurantul Mioriţa din Satu Mare va avea loc lansarea cărţii