Președintele PMP, Elena Udrea, a declarat miercuri, la Slobozia, că are “o părere proastă” despre “ordonanța Dragnea de migrație a primarilor”, fiind motivată de dorința de a fi asigurate voturi în plus la alegerile prezidențiale candidatului social-democrat, Victor Ponta.
“Această Ordonanță se dă pentru a asigura domnului Ponta voturi în plus la alegerile prezidențiale. Dânsul încearcă să fure de peste tot. A furat startul, nu intră în competiție deschis căci nu are curaj și știe că nu are cum să câștige și atunci încearcă să păcălească împreună cu domnul Tăriceanu”, a afirmat Elena Udrea.
Ea le-a cerut aleșilor locali să nu se lase păcăliți mergând la PSD sau PLR după adoptarea acestui act normativ. “Primarii nu ar trebui să se lase păcăliți două săptămâni pe promisiunile domnilor Dragnea și Ponta și să mergă în PSD sau PLR pentru că odată ajunși acolo, înțeleg că perioada este limitată, după care oportunitatea plecării la alt partid se termină și vor fi păcăliți și totodată nu vor primi sprijinul de care au nevoie pentru comunitate”, a spus Elena Udrea.
Udrea a mai susținut că această Ordonanță este imorală. “Ori spunem de la început că primarii pot candida la un partid și se vor putea muta unde doresc, ori interzicem migrația politică, dar perioade din acestea de două săptămâni în care să ne facem jocurile sunt complet imorale”, a mai spus Elena Udrea.
AGERPRES
3 comentarii
….sunt imorale.MORALA; lasati-va pacaliti de mine ,trebuia sa continuie d-na Udrea
VOI in 2006 a-ti dat 45 de zile. SA vad ci-ti primari si consilieri o sa vina la PMP de la PDL. ASTA e reversul
udrea nu are cum sa se inplice in alegera presedintelui mai alis ca in sondaje are intre 2-5 la suta