Festivitatea de pensionare a unor profesori sătmăreni

Asculta acest articol

Luni, 13 octombrie 2014, Consiliul Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Sindicatul Învăţământ Preuniversitar (SIP) şi Sindicatul Liber din Învăţământ (SLI), au organizat o acţiune festivă pentru a le mulţumi colegilor care au intrat la pensie.

La această activitate, desfăşurată în sala de mese a Colegiului Naţional „Kolcsey Ferenc”, au participat peste 70 de persoane. Din partea Inspectoratului Şcolar au participat Claudiu Mondici, inspector şcolar general, Piroska Szasz, inspector şcolar general adjunct, Ioan Viman, directorul Casei Corpului Didactic şi reprezentant al Consiliului Judeţean. Din partea SIP au fost prezenţi Ioan Drăgan, Sergiu Tâlvâc şi Adriana Sas Marinescu, iar din partea SLI, Victor Oprea. Potrivit relatării lui Ioan Drăgan, pe lângă sumele eligibile din proiectul iniţiat şi finalizat de SIP, organizaţiile sindicale ale cadrelor didactice – SIP şi SLI – au contribuit financiar proporţional cu o cotă parte pentru îmbunătăţirea meniului.
Au avut intervenţii în care s-a mulţumit colegilor pensionaţi şi s-au adus elogii activităţii acestora: Claudiu Mondici, Piroska Szasz, Ioan Viman (şi în calitate de consilier judeţean), Ioan Drăgan, Victor Oprea şi Adriana Sas Marinescu (şi în calitate de „tânăr” pensionar). Din partea pensionarilor a avut o intervenţie profesorul Alexandru Ivanovici.
După aproape trei ore petrecute într-o atmosferă plăcută, cu un meniu rezonabil şi socializare discretă, întâlnirea s-a încheiat cu participanţii plăcut impresionaţi şi încărcaţi de nostalgii.

Mesajul rostit de profesoara Adriana Sas Marinescu

Iată şi mesajul SIP transmis participanţilor de vicepreşedinta SIP Adriana Sas Marinescu şi încheiat cu o poezie de Ştefan Augustin Doinaş.

Stimati profesori, dragi colegi, prieteni,

Acum 40 de ani viata era atat de simpla si noi eram atat de fericiti. N-aveam masini si n-aveam copii, n-aveam telefoane celulare, putini aveau magnetofoane, televizorul era doar alb-negru, computerul pentru noi nu se inventase inca.
Acum 40 de ani noi eram cei tineri. Acum 40 de ani lumea noastra se intindea pe cel mult 10 km patrati, parintii erau in viata, iar un sarut parea mai infricosator decat o ecuatie de gradul 2.
La intersectia dintre amintire si uitare descoperim ca paritatea dintre sentiment si ratiune se schimba si intelegem ca in fata amintirilor suntem egali cu zeii, fiindca nici ei nu le mai pot schimba.

“Iubiti colegi purtand acelasi hram!
Sunt patruzeci de ani – o vesnicie!
De cand, intaia oara, ne porneam
De-aici, ca o superba herghelie
De manjii nestiutori de bici si ham.
Eram frumosi: purtam vapaia pura
Care se-arata-intreaga pe figura.

Acuma, iata-ne – si mai frumosi;
De frumusete grea, interioara,
Care ne face – poate – mai sfiosi,
Caci n-are focul viu de primavera
Al astrilor puternici si gelosi,
Ci doar surasul palid care-inseamna
Caldura blanda-a soarelui de toamna.

Ei si!? Intelepciunea unei vieti
E s-o traiesti, pe fiecare treapta,
Prin ceea ce-i e propriu, si sa-nventi
a-i da, necontenit, masura dreapta.
Sa-i dam, deci, acceptatei batrineti
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipa
Prin tot ce-a fost recolta si risipa.

Suntem aici pentru-a raspunde-acum
La intrebarea: Ce-ati facut in viata?
E o-ntrebare de sfarsit de drum?
Eu cred ca nu: raspunsu-i inca-n fata.
Ci-n clipa cand il vom rosti, oricum
Ne-ar fi – carunt sau inca negru – parul,
Doar urma noastra spune adevarul.

Prieteni si colegi – bine-ati venit!
In lupta noastra crancena cu timpul,
Hai sa ne credem inca la zenith!
Restaurati, deci pentr-o zi, Olimpul!
Dati intalnirii nimbul cuvenit!
Din mana-n mana cupe mari sa treaca:
Zeii batrani stiu inca sa petreaca.”