Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Numel lui Attila Korodi apare în dosarul retrocedărilor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Trei dintre inculpaţii din dosarul privind retrocedarea ilegală de păduri au luat legătura cu ministrul Mediului, Attila Korodi, pentru a interveni pe lângă directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, şi au reuşit să poarte o discuţie cu acesta “pe tema dorită”, susţin anchetatorii.

Informaţia este menţionată în referatul prin care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut arestarea preventivă a doi judecători şi a altor patru persoane vizate în acest dosar, scrie Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, “grupul” vizat în dosar a avut în atenţie şi alte retrocedări, nu doar pe cea privind domeniul Ghica. “Din probe rezultă că acest grup extins are în desfăşurare şi alte speţe privind retrocedări de imobile sau reconstituiri ale dreptului de proprietate în mod ilegal, nu numai domeniul Ghica (în Călăraşi, Sinaia, Buzău, Galaţi, Vâlcea, Suceava)”, se arată în referat.

Anchetatorii arată, în continuare, că “referitor la acest din urmă caz, numiţii Kadas Iosif, Iacob Sorin Ioan şi Mătăşel Ioan au luat legătura cu ministrul Mediului, Attila Korodi, pentru a interveni pe lângă directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, reuşind să poarte o discuţie cu acesta pe tema dorită”.

În dosarul retrocedărilor, Sorin Ion Iacob este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trei infracţiuni de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, iar Iosif Kadas, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă. Primul este arestat la domiciliu, iar al doilea se află în arest preventiv.

Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, vor fi cercetaţi sub control judiciar în dosarul retrocedărilor, după ce instanţa supremă a respins propunerea de arestare formulată de procurorii anticorupţie.

Pe de altă parte, în cazul deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lor.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal senatorul Ilie Sârbu şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

Directorul Romsilva este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. Potrivit procurorilor, prejudiciul creat Romsilva în această cauză este de 303.888.615 euro, contravaloarea a 43.227 ha teren forestier.

Romsilva consideră că afirmaţia potrivit căreia, în dosarul retrocedărilor, ar fi fost prejudiciată cu circa 300 de milioane de euro este nefundamentată, în condiţiile în care regia este administratorul, nu proprietarul pădurilor statului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns