Vineri, după terminarea cursurilor, elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra în vacanţă pentru o săptămână. Astfel, elevii din învăţământul primar şi copiii de la grădiniţă se vor întoarce la cursuri pe 10 noiembrie.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, de această vacanță vor beneficia în județ, 28.025 de copii, 11.409preșcolari și 16.616 elevi din învățământul primar.
Următoarea vacanţă pentru toţi elevii va începe pe 20 decembrie şi se va încheia pe 4 ianuarie 2015. Cursurile vor începe pe 5 ianuarie 2015 şi se vor încheia pe 30 ianuarie 2015. Vacanţa intersemestrială este cuprinsă între 31 ianuarie 2015 şi 8 februarie.
Cursurile semestrului al doilea vor începe pe 9 februarie 2015 şi se vor încheia pe 10 aprilie 2015, iar vacanţa de primăvară este cuprinsă între 11 aprilie şi 19 aprilie, urmând ca elevii să se întoarcă la cursuri pe 20 aprilie, până pe 19 iunie.
În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Săptămâna 6-10 aprilie 2015 din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit ‘Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!’, având un orar specific.
Fii primul care comentează