Ce înţelegem prin faptele bune?

Asculta acest articol

Preot dr. Cristian Boloş

Dumnezeu ne descoperă voia Sa, ne dă poruncile, dar nu ne obligă să le împlinim, fiindcă El ne-a înzestrat cu libertate de voinţă. Însă, credinţa noastră în Dumnezeu se exteriorizează şi se împlineşte prin fapte bune.

Sfântul Apostol Iacov o susţine elocvent: “Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este” (Iacov II; 26).

Ne întrebăm, aşa cum este firesc, care sunt aceste fapte bune? Fapte bune sunt doar cele săvârşite faţă de semenii noştri în numele lui Iisus Hristos, faptele izvorâte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Acestea au menirea de a ne transforma în colaboratori ai lui Dumnezeu. Autentica înţelegere a faptelor bune ne-o oferă Domnul Iisus Hristos, Care ne certifică faptul că Împărăţia lui Dumnezeu este pregătită celor care s-au ostenit pe pământ în săvârşirea binelui. Însă, “binele (virtutea) nu are hotar”, afirmă Sfântul Grigorie de Nyssa. Iată în ce constau faptele cele bune: în venirea imediată, cu iubire, în ajutorul semenilor. Domnul ne îndeamnă la bunătate şi iubire. Adevărata credinţă e cea “lucrătoare prin iubire” (Galateni V; 6) faţă de semeni, pe aceştia având datoria sfântă şi morală de a-i iubi, ajuta, respecta şi ierta în permanenţă. Faptele bune scot cu prisosinţă în evidenţă iubirea noastră. Lângă şi în fiecare semen de-al nostru stă nevăzut Hristos, Care apreciază atât fapta bună, cât şi intenţia acesteia.

Primind cuvintele lui Dumnezeu în inimă şi transpunându-le în fapte, nu ne vom lăsa copleşiţi de diavolul care vine şi doreşte să ne arunce în deznădejde, nici de încercările grele la care suntem uneori supuşi în cursul vieţii şi care au menirea de a ne fortifica credinţa în puterea dumnezeiască, nici de grijile, bogăţia şi plăcerile vieţii, care pot constitui obstacole în stabilirea raportului de iubire, frăţietate şi egalitate între oameni. A face bine înseamnă a ne feri de rău şi a împlini voia lui Dumnezeu, Care urmăreşte doar binele întregii omeniri.

De asemenea, Iisus ne sugerează: “Luaţi seama ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei VI; 1). Aşadar, săvârşirea faptelor bune impune discreţie, neaşteptând laude din partea celor din jur. Azi, la fel ca oricând, există mulţi oameni necăjiţi şi bolnavi, semeni de-ai noştri care suferă şi care au obosit să mai ceară ajutor. Mulţi s-au resemnat cu situaţia grea în care trăiesc, având convingerea că dacă îndură pe pământ, asemenea săracului Lazăr, vor trăi fericiţi în viaţa viitoare. Fericirea veşnică în viaţa de după moarte o vom dobândi numai făcând fapte bune faţă de aproapele nostru, fie că e bogat, fie că e sărac.Aproapele nu este numai cerşetorul întâlnit la colţ de stradă, ci fiecare om care are nevoie de ajutorul nostru, indiferent de religie, naţionalitate sau stare socială.

Ca atare, să manifestăm compasiune şi răbdare faţă de semeni şi să venim constant în sprijinul celor copleşiţi de necazuri, dar statornici în credinţa lor în Dumnezeu, avându-l ca model pe Sfântul Nicolae. Astfel, vom colabora cu Dumnezeu la fericirea acelora, vom deveni parteneri ai Domnului în procesul mântuirii noastre şi a lor. Dacă ei se mântuiesc înseamnă că şi noi ne vom mântui prin ei. Fiecare faptă bună, izvorâtă din iubire şi sinceritate, va cântări greu la judecata lui Dumnezeu.